Au fost luate măsuri suplimentare pentru reducere a timpului de așteptare la intrarea și ieșirea din țară, la Aeroportul Henri Coandă!

2 1.291

Pentru gestionarea unui trafic în creștere pe fluxul de sosiri internaționale, Compania Națională Aeroporturi București, administratorul Aeroportului Internațional Henri Coandă, a luat noi măsuri de fluidizare, astfel:

A solicitat agenților de handling să secvențieze debarcarea pasagerilor în grupuri de câte 50, la interval de 15 minute. Se asigură astfel condiții mai bune pentru distanțarea pasagerilor în autobuze, pe flux și în zona de verificare a documentelor. Pasagerii sosiți din Uniunea Europeană (sau din Norvegia, Elveția, Islanda sau Liechtenstein) care posedă certificatul verde european COVID-19 vor fi dirijați de către personalul aeroportului pe fluxul verde, direct către ghișeele de frontieră. Se va acorda prioritate familiilor însoțite de minori și persoanelor cu mobilitate redusă.

Pe fluxul de sosiri internaționale, o parte dintre pasageri vor fi dirijați către fluxul destinat curselor charter, unde sunt în funcțiune atât 4 ghișee DSP suplimentare cât și 4 puncte de control de pașapoarte, cu personalul aferent, inclusiv angajați ai aeroportului.

În terminal, în special în zonele unde se creează aglomerație, se suplimentează efectivele Jandarmeriei și Poliției Transporturi Aeriene, iar numărul de medici ai DSP va fi crescut cu 6 pe fiecare tură, la orele de vârf de sosiri.

Prin introducerea, din 20 decembrie, a formularului digital de localizare PLF (Passenger Locator Form) se simplifică operațiunile de control al documentelor, acesta făcându-se numai la ghișeele Poliției de Frontieră. Acest fapt va reduce mult timpul de așteptare.

Întrucât se estimează un număr mare de pasageri pe fluxul de plecări internaționale, atât în zilele de după Crăciun cât, mai ales, în primele zile din ianuarie 2022, au fost deschise toate cele 13 filtre de control de Securitate, care vor funcționa la capacitate maximă în orele de vârf, iar alocarea ghișeelor de check-in către companiile aeriene / agenții de handling se va efectua dinamic, pentru o încărcare echilibrată și reducerea aglomerației.

2 Comentarii
  1. […] Numărul pasagerilor care sosesc în țară în aceste zile continuă să fie ridicat, astfel încât măsurile suplimentare de fluidizare luate de CN Aeroporturi București la aeroportul Henri Coandă …. […]

  2. […] În consecință, pentru reducerea timpului de verificare a documentelor la intrarea în țară, se mențin măsurile anunțate în zilele anterioare – suplimentarea personalului aeroportului, al DSP dar și al Poliției de Frontieră și […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.