ATR 72-600 YR-ATJ în noul livery TAROM (foto)
Se apropie momentul în care TAROM va primi noile aeronave ATR 72-600. La finalul anului trecut, TAROM menționa că primele 4 avioane ATR 72-600 vor sosi în luna februarie. Iată că suntem aproape de mijlocul acestei luni și încă nu au venit ATR-urile mult așteptate.
Însă avem vești că 2-3 avioane ATR 72-600 vor sosi în scurt timp. Ba mai mult, acestea vor fi vopsite într-un nou livery, ceva fresh și mai elegant.
TAROM a prezentat și primele imagini cu ATR 72-600 (YR-ATJ), care a fost vopsit, iar livery-ul TAROM arată chiar foarte bine. Coada aeronavei este vopsită toată, iar logo-ul TAROM coboară și pe partea de fuselaj. A apărut o nouă nuanță în schema de culori. Numele companiei este scris mai mare, iar ”Romanian Air Transport” a fost vopsit sub aripi, nu pe partea superioară a fuselajului cum este în prezent.

Inclusiv motoarele au fost vopsite în noile culori, având logo-ul și url-ul site-ului inscripționate. Să sperăm că toate avioanele din flota TAROM vor primi noul livery.
Așteptăm să vedem la București noile aeronave ATR 72-600 și să admirăm în zbor noul livery TAROM. Vouă vă place?