blank

Aston Martin DBS Superleggera Concorde Edition (foto)

0 824

Aston Martin a prezentat noul DBS Superleggera în ediție limitată. Este vorba de modelul Aston Martin DBS Superleggera Concorde Edition.

Este un omagiu adus legendarului supersonic Concorde, care a decolat pentru prima dată în 1969. Iată că au trecut 50 de ani de când British Airways și Air France au ridicat spre cer primul avion supersonic dedicat zborurilor cu pasageri.

Aston Martin DBS Superleggera cu inserții Concorde

Pentru această capodoperă automobilistică, Aston Martin a colaborat cu British Airways, una dintre companiile care au avut Concorde în flotă. Vor fi produse 10 unități Aston Martin DBS Superleggera Concorde Edition. Acestea vor primi înregistrări din aviație, precum G-BOAF, indicativ purtat de un Concorde British Airways.

Silueta Concorde se va regăsi pe acoperişul din fibră de carbon, pe tapițeria scaunelor sau pe zona de admisie a aerului la roțile din față. Culorile tradiționale British Airways (alb, albastru și roșu) vor putea fi admirate pe splitter-ul frontal, dar și pe spoilerul din spate.

[supsystic-gallery id=1]

Legat de specificațiile tehnice, Aston Martin DBS Superleggera Concorde Edition va avea sub capotă un motor V12 de 5.2 litri. Va dezvolta 725 de cai putere și 900 Nm. Viteza maximă va fi de 340 km/h.

Prețul unei mașini va fi de 321.350 de lire sterline sau puţin peste 375.500 de euro. Se va vinde doar la dealerul Aston Martin din Bristol. În cazul Aston Martin DBS Superleggera Concorde Edition, nimic nu e întâmplător. La 3 mile de dealer se află Muzeul Aerospațial Bristol unde se află Concorde (G-BOAF).

Leave A Reply

Your email address will not be published.