blank

Alitalia reia zborurile interne din Milano spre sudul Italiei, dar și pe ruta Roma – New York

0 1.702

Continunăm seria veștilor bune din Italia. V-am anunțat că Italia va redeschide aeroporturile începând cu 3 iunie, iar Alitalia dorește să reia zborurile dintre Italia și Spania. Pe lângă acestea, Alitalia intenționeză să reia zborurile din Milano spre sudul Italiei, dar și pe ruta Roma – New York.

Începând cu 2 iunie, Alitalia speră să crească cu 36% numărul zborurilor față de luna mai. De la aeroportul din Milano Malpensa, unde compania aeriană își va continua operațiunile până la redeschiderea aeroportului Linate, Alitalia va opera 2 zboruri zilnice către și dinspre Bari, Catania și Palermo și 4 zboruri zilnice către și dinspre Cagliari, Alghero și Olbia. Să nu omitem cele 8 zboruri zilnice spre și din Roma.

Totodată, Alitalia dezvoltă rețeaua operațională de la Roma cu noi zboruri interne și internaționale. Din iunie, Alitalia va zbura intern din Roma spre Alghero, Bologna, Bari, Genova, Lamezia Terme, Milano, Napoli, Olbia, Pisa, Torino, Veneția. Iar zborurile internaționale vor fi spre New York, Barcelona, ​​Bruxelles, Frankfurt, Geneva, Londra, Madrid, Munchen, Paris și Zurich.

Alitalia va respecta normele impuse pentru distanțarea socială, iar aeronavele vor fi încărcate până la 60%. Vor fi aplicate și măsurile de igienă și dezinfectare. Însoțitorii de bord vor puta măști și mănuși. Masca devine obligatorie și pentru pasageri.

Leave A Reply

Your email address will not be published.