British Airways urmează să primească primul Boeing 787-10, cu 4 luni întârziere

0 1.678

Astăzi, 21 mai 2020, British Airways urmează să primească primul Boeing 787-10, cu 4 luni întârziere. Inițial, termenul de livrare era stabilit pentru ianuarie 2020. Iar primele zboruri erau programate pe ruta Aeroportul Internațional Heaathrow Londra – Aeroportul Internațional Hartsfield – Jackson Atlanta.

Primul Boeing 787-10 British Airways

Doar că livrarea a fost amânată. Iar până în prezent, Boeing 787-10 (G-ZBLA) a operat doar zboruri de întreținere deasupra Carolinei de Sud și Charleston.

Boeing 787-10 este cel mai mare avion din familia Dreamliner. Varianta dedicată companiei britanice va fi configurată cu 4 clase: 8 x First Class, 48 x Business Class, 35 x Premium Economy și 165 x Economy. Din cauza pandemiei de coronavirus, First Class devine redundantă pe aeronavel dedicate zborurilor lung-curier.

În prezent, British Airways operează 30 de avioane Boeing 787: 12 dintre acestea sunt 787-8, iar 18 sunt 787-9. Compania aeriană are încă 12 x 787-10 la comandă, programate să fie livrate în viitorul apropiat.

Leave A Reply

Your email address will not be published.