Air Serbia a anunțat 6 rute noi din Belgrad: Geneva, Amman, Rostov-on-Don, Florența, Liov și Chisinau
Air Serbia este pe val și anunță 6 noi rute în 2020: Geneva, Amman, Rostov-on-Don, Florența, Liov și Chisinau. Zborurile vor demara începând cu luna iunie 2020.
Avioanele Air Serbia vor opera 3 zboruri săptămânale pe ruta Belgrad – Geneva, în zilele de luni, miercuri și vineri. Pe ruta Belgrad – Amman, Air Serbia va zbura în zilele de luni, miercuri, joi și duminică.
Air Serbia a anunțat 6 rute noi din Belgrad
Air Serbia va conecta Belgrad de Rostov-on-Don în zilele de marți, miercuri, vineri și duminică. 2 zboruri săptămânale, în zilele de marți și sâmbătă, vor fi operate pe ruta Belgrad – Florența. Câte 4 zboruri săptămânale vor fi operate și pe rutele Belgrad – Liov (luni, miercuri, vineri și sâmbătă) și Belgrad – Chișinău (luni, marți, joi și duminică).
Pe lângă noile destinații, Air Serbia va introduce noi frecvențe pe rutele existente, precum: Praga, Zagreb, Tirana, Skopje, București, Ljubljana, Dubrovnik, Tivat și Larnaca. Pe ruta Belgrad – Istanbul, Air Serbia va crește numărul zborurilor de la 3 la 7.
Anul trecut, Air Serbia a deschis 10 rute noi cu plecare din Belgrad și 12 din Niš, precum și zboruri directe între Kraljevo și Viena. Pe lângă cele 6 rute noi cu plecare din Belgrad, Air Serbia va deschide și ruta sezonieră Morava – Salonic.