Air France sponsorizează a 39-a ediţie a festivalului de film american de la Deauville
În perioada 30 august – 8 septembrie, Air France este sponsor la a 39-a ediţie a festivalului de film american de la Deauville. Pe tot parcursul anului, compania oferă o selecţie de filme americane la bordul avioanelor, în toate clasele de cabină.
Air France are unul dintre cele mai bogate programe de divertisment disponibile la bordul aeronavelor. Pasagerii pot urmării unul dintre cele 125 de filme, pot asculta aproximativ 3.000 de titluri muzicale, se pot juca, pot urmări emisiuni tv. În fiecare lună, compania adaugă noi caracteristici pentru programul de divertisment disponibil în timpul zborului, inclusiv o selecție a celor mai recente filme americane.
Din iulie 2013, pasagerii se pot bucura de programul de divertisment imediat ce au ajuns la bordul avioanelor. Astfel, aceştia câştigă o oră în plus de filme, muzică, jocuri. Acest sistem este disponibil pe 19 avioane de cursă lungă, inclusiv întreaga flotă Airbus A380, Boeing 777-300 şi 747-400. Sistemul va fi instalat pe întreaga flotă de avioane lung-curier.
Air France operează zboruri spre 11 destinaţii din SUA cu plecare din Paris-Charles de Gaulle: Atlanta, Boston, Chicago, Detroit, Houston, Los Angeles, Miami, Minneapolis, New York, San Francisco şi Washington.
Mai mult decât atât, Air France şi KLM operează în parteneriat cu Delta Air Lines şi Alitalia cel mai mare joint-venture transatlantic cu peste 250 de zboruri pe zi, reprezentând 24% din capacitatea zborurilor transatlantice la nivel mondial. În 2012, acest joint-venture transatlantic a generat venituri de 12 miliarde de dolari.