blank

Air France anunţă investiţii de 500 de milioane de EURO în confortul pasagerilor de pe zborurile lung-curier

1 1.086

Air France lansează proiectul Best & Beyond și anunță primele măsuri de reînnoire și dezvoltare a produselor și serviciilor dedicate curselor lung-curier. Ca parte a acestui proiect, Air France va investi 500 de milioane de euro în schimbarea scaunelor de pe cele patru clase de confort: Economy, Premium Economy, Business și La Premiere și în îmbunătățirea serviciilor la bord și la sol.

Air France 2

La nivel internațional, în anul 2012, Air France a transportat pe rutele sale lung-curier peste 15 milioane de pasageri, aceştia generând aproximativ 2/3 din veniturile companiei. Din totalul locurilor disponibile pe zborurile intercontinentale cu plecare din Europa, 13% sunt oferite de Air France-KLM. În aceste condiții, compania a decis la începutul anului 2013 să lanseze un proiect de investiții pe trei ani, care va viza exclusiv serviciile și confortul pasagerilor pe rutele lung-curier.

Acțiunile Best & Beyond fac parte din strategia Air France de a urca produsele sale lung-curier spre segmentele superioare prin confort la bord, atenție sporită din partea personalului Air France, meniu special și noi posibilități de entertainment la bord.

Primele schimbări se vor vedea deja din luna septembrie 2013 când compania va prezenta noile scaune pentru clasa Economy, cu mai mult spațiu pentru picioare și implicit confort sporit pentru pasageri, dar și un nou sistem de entertainment pentru zbor. Tot până la finele anului 2013, compania își propune să crească efectivul de personal implicat în activități lung-curier la aproximativ 19.000 de persoane.

Anul 2014 va aduce noutăți pentru fotoliile și cabinele claselor Business (Ianuarie 2014), La Premiere (Aprilie 2014) și Premium Economy (Iunie 2014).

Leave A Reply

Your email address will not be published.