Aeroporturile Fraport au raportat performanțe variate ale traficului depasageri pentru luna noiembrie 2020.
Aeroporturile din portofoliul Fraport au continuat să raporteze performanțe variate ale traficului în luna noiembrie 2020, în funcție de situația pandemică din țara sau regiunea respectivă.
Inclusiv ACI EUROPE (Airports Council International Europe) a anunțat că, din cauza crizei survenite în urma pandemiei de COVID-19, aproape 200 de aeroporturi sunt în pericol de a falimenta, doar în Europa, dacă numărul pasagerilor nu va crește până la finalul anului.
În noiembrie 2020, Aeroportul Internațional Frankfurt (FRA) a înregistrat 656.420 de pasageri, reprezentând o scădere de 87,0% față de aceeași lună a anului trecut. Traficul cumulat al FRA în perioada ianuarie-noiembrie 2020 a scăzut cu 72,8%. Această scădere poate fi atribuită restricțiilor stricte de călătorie impuse pe fondul pandemiei de Covid-19.
În schimb, debitul de marfă înregistrat la Aeroportul Internațional Frankfurt (transport cargo + poștă) a crescut pentru a doua lună consecutiv, majorându-se cu 4,3% față de aceeași perioadă a anului anterior. În noiembrie 2020, au fost raportate 194.619 tone metrice.
Mișcările de aeronave au scăzut cu 67%, până la 12.803 decolări și aterizări pe lună. Greutățile maxime acumulate la decolare (MTOW) au ajuns la aproximativ un milion de tone metrice, o scădere cu 57.1% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Aeroporturile raportează performanțe variate ale traficului de pasageri în luna noiembrie 2020.
În Slovenia, traficul de pe Aeroportul din Ljubljana (LJU) a scăzut cu 95% față de anul anterior, ajungând la 4.258 de pasageri. Aeroporturile braziliene Fortaleza (FOR) și Porto Alegre (POA), combinate, au înregistrat o scădere a traficului cu 48,7%, cu un total de 675.602 de pasageri. Aeroportul Lima din Peru (LIM) a înregistrat o scădere de 72,8% a traficului, ajungând la 532.522 de pasageri.
Pe cele 14 aeroporturi regionale grecești, traficul a scăzut cu 84,3%, ajungând la 114.158 de pasageri în noiembrie 2020. Pe coasta bulgară a Mării Negre, aeroporturile Twin Star din Burgas (BOJ) și Varna (VAR) au întâmpinat 23.765 de pasageri, numărul acestora fiind în scădere cu 71,6%, comparative cu anul precedent.
Traficul pe Aeroportul Antalya (AYT) din Turcia a scăzut cu 61.7% față de anul anterior, ajungând la 521.610 pasageri în luna noiembrie. Aeroportul Pulkovo (LED) din Sankt Petersburg, Rusia, a înregistrat o scădere a traficului cu 40.2%, înregistrând 821.409 de pasageri. În China, Aeroportul Xi’an (XIY) a primit aproximativ 2.4 milioane de pasageri, în scădere cu 35.4% față de anul anterior.
După cum se poate observa, aeroporturile patronate de Fraport au înregistrat valori diferite de la o țară la alta și de la o regiune la alta. Pandemia de COVID-19 încă face noi victime, iar autoritățile continuă să impună noi restricții de călătorie.
Fraport AG Frankfurt Airport Services Worldwide, cunoscută drept Fraport, este o companie germană de transport care guvernează Aeroportul Frankfurt din Frankfurt am Main și are interese operaționale pe mai multe aeroporturi din întreaga lume.