Aeroportul Londra Heathrow în 2016: aproximativ 76 de milioane de pasageri

Pentru al doilea an consecutiv, Aeroportul Londra Heathrow a fost desemnat "Cel mai bun aeroport din Europa de Vest"!

0 3.138

Aeroportul Londra Heathrow (IATA: LHR, ICAO: EGLL) a publicat cifrele pe 2016. Traficul de pasageri a crescut cu 1%, la aproape 76 de milioane de călători deserviți. Traficul de marfă a crescut cu 3%, fiind înregistrate peste 1.5 milioane tone marfă. Raportările se fac la 2015!

Aeroportul Londra Heathrow în 2016

Luna decembrie 2016 a stabilit un nou record pentru Aeroportul Londra Heathrow. Prin aeroportul londonez au trecut aproximativ 6.2 milioane pasageri, în creștere cu 4.4% față de aceeași perioadă din 2015. Și zona cargo a înregistrat o creștere semnificativă de 5.1% față de aceeași perioadă a anului anterior. Au fost procesate aproximativ 134 000 tone marfă.

heathrow-Airbus-A380

Legat de mișcările de aeronave (aterizări și decolări), Aeroportul Heathrow raportează 473 231 pe întreg anul 2016, în creștere cu 0.2% față de 2015. Asta înseamnă că operatorii aerieni au ales să zboare cu aeronave mai mari, ceea ce a dus la o creștere a capacității de transport, însă pe același număr de sloturi disponibile.

Conform cifrelor oferite de Aeroportul Londra Heathrow, aproximativ 40% din traficul aerian lung-curier a fost operat de avioane moderne de tipul Airbus A350 XWB, A380 și 787 Dreamliner. Conform unor informații oferite de Airbus, aproximativ 10% din traficul de pasageri înregistrat de Aeroportul Londra Heathrow a fost transportat cu aeronave de tipul Airbus A380 (super jumbo).

heathrow-cargo

Airbus A380 este omniprezent la Heathrow. Lista companiilor aeriene care zboară cu A380 din/spre Heathrow: British Airways, Emirates, Etihad Airways, Malaysia Airlines, Qantas, Qatar Airlines, Singapore Airlines și Thai Airways. Aceste aeronave zboară spre 14 destinații din Londra, inclusiv spre destinațiile Los Angeles, Singapore și Dubai.

În prezent, sunt peste 200 de aeronave Airbus A380 în serviciul comercial, ceea ce înseamnă că undeva în lume un Super Jumbo decolează / aterizează la fiecare 2.5 minute.

Pentru al doilea an consecutiv, Londra Heathrow a fost a fost desemnat „Cel mai bun aeroport din Europa de Vest” în cadrul Skytrax Global Airport Awards. Aeroportul Londra Heathrow a avut un an pozitiv, fiind și un an aniversar. Principalul aeroport din Londra a împlinit 70 de ani. Nici nu se putea un cadou mai frumos.

Leave A Reply

Your email address will not be published.