9 oferte/scrisori de intenție pentru achiziționarea companiei Blue Air

0 132

În urma anunțului făcut în data de 11 aprilie 2013 privind scoaterea la vânzare a companiei Blue Air, 9 oferte/scrisori au fost depuse până la data limită de 20 aprilie 2013. Este vorba despre companii din Belgia, Italia, România, Elveția, Grecia, dar și din Emiratele Arabe Unite sau alte țări din Asia.

blue air

Urmează să se stabilească, împreună cu creditorii societății (inclusiv ANAF), modalitatea de evaluare și de selecție a ofertelor depuse, precum și procedura de derulare a negocierilor. Oficialii Blue Air iau în calcul data de 20 mai 2013 drept deadline pentru primirea ofertelor finale. În acest sens, criteriile de selecție vor fi aprobate de creditorii companiei și acționarii acesteia, alături de Comisia de negociere, care urmează a fi desemnată.

Decizia de vânzare a companiei nu influențează în niciun fel zborurile efectuate sau programate. Orarul de zbor rămâne neschimbat, iar zborurile se efectuează normal, conform acestuia. De asemenea, biletele de avion achiziționate până acum sau care vor fi achiziționate în viitor sunt și vor rămâne valabile. Identificarea unui investitor are drept scop consolidarea poziției Blue Air pe piața de transport aerian, atât din România, cât și din statele europene unde sunt operate zboruri.

În prezent, compania Blue Air operează zboruri cu 8 aeronave, către 30 de destinații europene cu plecare din București, Bacău și Sibiu.

La Mare cu Avionul

S-ar putea sa-ti placa si

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Translate »