blank

2017, cel mai sigur an în aviația comercială din toate timpurile

Debutul lui 2018 vine cu vești foarte bune din partea Aviation Safety Network, un serviciu dezvoltat de Flight Safety Foundation (FSF) pentru a monitoriza toate accidentele și incidentele aeronautice. A fost fondat în 1996.

0 580

Debutăm 2018 cu vești foarte bune de la Aviation Safety Network. 2017 a fost cel mai sigur an în lumea aviației comerciale. Au fost înregistrate 10 accidente aviatice, în urma căruia și-au pierdut viața 44 de persoane. Alte 35 de persoane și-au pierdut viața la sol în urma prăbușirii unui avion cargo de tip Boeing 747-412F

2017 -cel mai sigur an în aviația comercială

statistica-ASN-2017

Astfel, 2017 se dovedește a fi cel mai sigur an în aviația comercială din punct de vedere al accidentelor cu victime, dar și din punct de vedere al numărului de persoane decedate. Menționăm că în 2016, ASN a raportat 16 accidente cu victime, în urma cărora și-au pierdut viața 303 persoane.

Revenind la accidentele din 2017, 5 au implicat aeronave cargo și 5 au fost cu avioane comerciale de pasageri. În 2017, au fost raportate peste 36 800 000 de zboruri. Astfel rezultă un accident cu victime la 7 360 000 zboruri.

Numărul redus de accidente nu este surprinzător, conform președintelui ASN, Harro Ranter: „Din 1997, numărul de accidente aeriene a înregistrat un declin constant. Acest lucru datorându-se organizațiilor internaționale ICAO, IATA, Flight Safety Foundation and the aviation industry„.

Vă reamintim că statistica cuprinde doar avioane comerciale. Dacă ar fi să luăm în calcul toate tipurile de aeronave (comerciale și militare), în 2017 s-au înregistrat 24 de accidente cu victime, în urma cărora au fost înregistrate 230 de decese.

Cel mai tragic accident aviatic al anului 2017 a avut loc pe 7 iunie. A fost implicată o aeronavă de tipul Myanmar Air Force Y-8F, iar 122 de persoane și-au pierdut viața.

Conform acestor date, mai contestă cineva că avionul este cel mai sigur mijloc de transport?:)

Leave A Reply

Your email address will not be published.