blank

12 ani de Wizz Air / Baza de la Bucureşti a recepţionat primul Airbus A321

0 1.321

Pe 19 mai 2016, au fost sărbătoriți 12 ani de Wizz Air. Prima cursă a decolat pe 19 mai 2004, de la Katowice, Polonia, marcând un obiectiv ambițios încă de la început, acela de a deveni o companie aeriană low-cost care operează din Europa Centrală și de Est.

După ce a atins această țintă, WIZZ Air continuă să inoveze pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor clienților și anunță lansarea noului său website, precum și noi rute și creșterea capacității de transport.

Airbus-A321-Wizz-Air-Bucuresti

Noul website Wizz Air are o interfață performantă, ușor adaptabilă la orice dimensiune de ecran: smartphone, tabletă sau desktop și, comparativ cu site-urile curente ale altor companii aeriene, este cel mai uşor de folosit.

Funcția revoluționară Express Booking este o opțiune disponibilă în premieră, care le permite clienților să achiziționeze un bilet cu doar trei click-uri, în 30 de secunde.

12 ani de Wizz Air

Pentru a răspunde așteptărilor clienților tot mai interesați de tehnologie, WIZZ lansează într-o primă fază versiunea pentru mobil a site-ului, în condițiile în care tranzacțiile de pe mobil se dublează de la un an la altul.

În următoarele săptămâni, website-ul va fi disponibil pentru toate platformele. Versiunea pentru mobil este deja activă și poate fi accesată de pe orice tip de smartphone la adresa wizzair.com sau m.wizzair.com.

Tot ieri, Wizz Air a anunţat creşterea capacităţii de transport prin adăugarea unei noi aeronave bazei din Bucureşti. Începând cu noiembrie 2016, capitala României va dispune de 9 aparate de zbor.

Noua aeronavă va deservi din toamnă cea mai recentă rută exotică spre Tenerife şi va contribui la creșterea frecvenţelor rutelor deja existente către destinaţii populare. Biletele către noua rută sunt deja puse în vânzare și pot fi rezervate pe wizzair.com la prețuri începând de la 229 RON.

Airbus-A321-Wizz-Air-Bucuresti-2

WIZZ AIR CREŞTE FRECVENŢA RUTELOR DEJA EXISTENTE

DESTINAŢIILADE LA
Londra Luton2620
Milano Malpensa73
Roma Ciampino1411
Madrid76
Birmingham32
Tel Aviv43
Basel32

Prin alocarea unei noi aeronave, Wizz Air anunţă o investiţie suplimentară de 100 milioane euro la baza din Bucureşti, iar numărul total de angajaţi din România urmează să depășească 600.

De asemenea, aparatul de zbor ce va intra în flota WIZZ va contribui la economia locală, prin susţinerea de locuri de muncă indirecte în domeniile: operaţiuni aeroportuare, transporturi, hotelier și turism. De altfel, în toată România, activitatea Wizz Air va susţiune mai mult de 3.300 de locuri de muncă în industriile conexe.

Într-o conferință de presă susținută ieri, 19 mai 2016, la București, Jozsef Varadi, CEO Wizz Air, a afirmat: ”Wizz Air este cea mai mare companie aeriană în România, iar Bucureștiul găzduiește cea mai mare bază de operare. Astăzi livrăm primul aparat A321, al optulea cu baza la București. Este cel mai performant avion cu un singur culoar (single-aisle) al momentului și cel mai eficient din punct de vedere economic, asigurând costuri de operare mai scăzute. Acest lucru înseamnă prețuri mai mici pentru clienții noștri și, implicit, un avantaj competitiv pentru noi. A noua aeronavă care va fi alocată bazei de la București și care va fi livrată în decembrie a.c., va conduce la un număr de 3,6 milioane de locuri disponibile în 2017, ceea ce înseamnă o creștere anuala de 24% și reflectă angajamentul nostru pentru piața din România și baza de la București. Suntem mândri să rămânem cel mai mare contribuitor la dezvoltarea aviației românești și permanent atenți la nevoile clienților noștri.

Misiunea noastră este să îmbunătăţim constant experienţa călătorilor şi astăzi facem un pas înainte prin lansarea noului site. Reflectând inovaţia pe care WIZZ a oferit-o încă de la primul zbor, venim în întâmpinarea dorinţelor clienţilor şi le propunem un mod şi mai simplu de a-şi achiziționa bilete. Cu ajutorul noii opțiuni revoluţionare Express Booking ei îşi vor putea rezerva locurile dorite, cu prețurile reduse WIZZ, în mai puţin de 30 de secunde. Vom continua să ne dezvoltăm reţeaua de rute spre Europa şi în afara ei și suntem nerăbdători să le urăm bun venit la bord clienţilor fideli, dar şi celor care se află la prima călătorie cu WIZZ, pentru a experimenta serviciile de calitate Wizz Air oferite de echipajele noastre.”

Pana anul trecut, Wizz Air a operat o flotă formată din aeronave de tipul Airbus A320, care sunt configurate într-o singură clasă şi pot transporta până la 180 de pasageri.

Însă din 2015, Wizz Air a început recepţionarea unor aeronave de tipul Airbus A321. Noile avioane fac parte din familia de avioane Airbus A320, dar au capacitatea de transport crescută până la 230 de pasageri.

La invitaţia Wizz Air, în toamna anului trecut, am avut bucuria şi plăcerea să zburăm la bordul unui avion Airbus A321ceo. A fost un zbor demonstrativ pe ruta Londra Luton – Birmingham.

Leave A Reply

Your email address will not be published.