blank

Wizz Air se extinde la București / 1 avion plus 2 rute noi

Wizz Air a anunțat astăzi extinderea bazei sale din București prin alocarea unei noi aeronave Airbus A321 și lansarea a două noi rute spre Memmingen în Germania și Castellón în Spania, precum și creșterea frecvenței pe șase dintre rutele sale existente.

2 585

Wizz Air se extinde la București. Va aloca o nouă aeronavă de tipul Airbus A321 și va inaugura 2 rute noi în 2019. Noua aeronavă Airbus A321 se va alătura flotei Wizz Air din București în martie 2019 și va reprezenta o investiție suplimentară de 120 de milioane de dolari. Aceasta va facilita crearea a 42 de noi locuri de muncă directe cu compania aeriană la nivel local.

Wizz Air se extinde la București

Odată cu sosirea noii aeronave de ultimă generație la București, flota Wizz Air va crește la 11 aeronave, oferind o capacitate totală de 4,3 milioane de locuri în 2019.

Începând din aprilie 2019, una dintre cele mai noi rute Wizz Air va conecta Bucureștiul cu Memmingen, Germania, orașul bavarez autentic, care oferă farmecul fascinant al peisajului rural german. Avându-și originile în Imperiul Roman, orașul vechi, cu numeroasele sale curți, castele și case de patricieni, palate și ziduri de apărare, este unul dintre cele mai bine conservate din sudul Germaniei.

Castellón, Spania, cea de-a doua destinație nouă a Wizz Air și cea de-a 144-a destinație din rețeaua WIZZ – este una dintre cele mai bogate cultural, istoric și geografic provincii din Spania. Munți și plaje interminabile, dar și situri istorice așteaptă să fie vizitate.

1 avion A321 și 2 rute noi

Noua aeronavă va permite creșterea frecvențelor pe șase dintre rutele deja existente ale Wizz Air din București, mai exact Dortmund, Londra, Doncaster-Sheffield, Bologna, Treviso și Eindhoven.

Primul zbor din București a decolat în 2012 și, de atunci, compania aeriană a devenit principalul transportator aerian din România. În primele zece luni ale anului 2018, WIZZ a transportat mai mult de 7 milioane de pasageri pe rutele sale cu prețuri reduse spre și dinspre România, ceea ce reprezintă o creștere cu 13% de la an la an.

WIZZ oferă acum 141 de rute din România de pe cele 10 aeroporturi, către 30 de țări. Biletele pentru noile rute sunt deja în vânzare și pot fi rezervate de la doar 69 RON*** pe wizzair.com

2 Comentarii
  1. Catalina says

    Buna ziua!o rută din Spania..respectiv Valencia sau Castellon…spre Suceava…ar fi ideal!!credeti ca ar fi sanse pt o astfel de rută??multumesc!!!!

  2. kenji says

    deschide si inauguram si ne tinem mari.dar o amarata de cursa interna nu am putut sa o tinem ma refer la Bucuresti -Cluj Napoca,ce sa facem nu s-a ridicat la asteptarile lor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.