Wizz Air a inaugurat ruta Sibiu – Dortmund

1 166
inbagaj.ro/

A doua nouă rută introdusă de companie la Sibiu în 2014 a aterizat oficial la SIBIU de la Dortmund, pentru prima dată duminică, 26 octombrie, orele 11:25, având un număr de 144 pasageri la bord şi operând spre Dortmund cu maxim de capacitate, respectiv 180 pasageri, la revenire.

Această noua conexiune vine să susţină consolidarea parteneriatului cu compania WIZZ AIR, cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, şi deschide oportunitatea de diversificare a serviciilor aeriene pe piaţa germană cu o mai mare accesibilitate pentru comunitatea deservită de aeroport. O nouă formă de conectivitate se crează astfel pe piaţa occidentală, care prezintă încă potențial de dezvoltare atât pentru mediul de afaceri cât şi pentru segmentul de turism.

Un zbor porneşte de la preţul de 109 lei, un singur zbor cu toate taxele incluse şi un bagaj de mână mic, fără a include serviciile adiţionale. Biletele pentru zborul Sibiu – Dortmund pot fi rezervate pe wizzair.com, în funcţie de următorul orar:

CURSA WIZZ AIR SIBIU – DORTMUND:

Miercuri, Duminică 26 octombrie 2014 – 28 martie 2015
SBZ 11:55 – 13:15 DTM
DTM 08:10 – 11:25 SBZ

Miercuri, 29 octombrie 2014 am întâmpinat aeronava la ora programată de sosire împreună cu oaspeții noștri de seamă și reprezentanți ai companiei, în mod tradițional, alături de pasagerii sibieni care plecau de aici spre Dormund. Și de această dată au sosit 134 de pasageri și s-au îmbarcat spre Dortmund 171.

Ioan Cindrea, Preşedintele Consiliului Județean Sibiu, a declarat: „Este a doua cursă WIZZ AIR cu plecare din Sibiu, un factor în plus pentru dezvoltarea economică și turistică a județului. Se asemenea, venim în sprijinul comunității din județul nostru și din întreg sudul Transilvaniei”.

Denise Filip, Ambasador Wizz Air, a declarat: ”Sunt foarte încântată să mă aflu aici și să întâmpin al doilea zbor WIZZ AIR la Sibiu. După Londra, Dortmund este a doua destinație europeană unde sibienii pot călători accesibil cu WIZZ AIR. Dacă luăm în considerare legăturile istorice și culturale dintre Sibiu și Germania, noi, cei de la WIZZ AIR suntem încrezători că acest zbor va fi foarte popular în rândul pasagerilor și va oferi noi oportunități de călătorie”.

Marius Ioan Gîrdea, Directorul General al Aeroportului Internațional Sibiu a declarat: ”Salut demersurile de dezvoltare ale operaţiunilor companiei WIZZ AIR la Sibiu, în răspuns la cerinţele exprimate de membrii comunităţii deservite de Aeroportul Internaţional Sibiu. Reprezintă nu doar o nouă destinaţie atractivă adăugată pe harta legăturilor aeriene de la Sibiu, dar deschide noi oportunităţi de schimburi comerciale şi de turism între regiunea noastră şi Europa”.

S-ar putea sa-ti placa si
1 comentariu
  1. […] – Bucureşti – Malta, Bucureşti – Malaga, Bucureşti – Malmo şi Bucureşti – Doncaster Sheffield cu Wizz Air, din vara – Bucureşti – Basel (Elveţia) şi Bucureşti – Nürnberg cu Wizz Air, din 26 octombrie 2014 – Cluj – Basel cu Wizz Air, din 25 iulie 2014 – Wizz Air a extins baza de la Cluj-Napoca şi a anunţat noi rute, dar a crescut şi frecvenţa pe altele deja existente. – Wizz Air a mărit frecvenţa pe alte destinaţii şi a ajuns să opereze 158 de zboruri săptămânale cu plecare din Bucureşti – Tot în 2014, Wizz Air a mărit baza de la Timişoara şi a deschis noi rute – În 2014, Wizz Air a deschis a 5-a bază din România, la Craiova – Începând cu 2014, Wizz Air a deschis primele rute cu plecare din Iaşi – Din 14 iunie 2014, Wizz Air a deschis ruta Sibiu – Londra (Luton) – Pe 26 octombrie 2014, Wizz Air a inaugurat ruta Sibiu – Dortmund […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Translate »