(Video) Embraer E190-E2 – video de prezentare în faza de asamblare
Embraer, un producător brazilian de avioane comerciale şi militare, se pregăteşte să mai scrie o filă în cartea de istorie a aviaţiei comerciale. Astăzi, 25 februarie 2016, Embraer va prezenta primul avion Embraer E190-E2 din familia E-Jet E2, cea care a fost prezentată la Paris Air Show 2013. Conform anunţului făcut de Embraer, evenimentul este programat pentru ora 09:45 BRT (ora Braziliei) = 15:45 UTC+2 (ora României).
Până la prezentarea oficială, urmăriţi un video realizat în faza de asamblare!
Cu o investiție de 1,7 miliarde de dolari, programul E-Jets E2 a fost lansat în iunie 2013. Până în prezent, E2 a primit comenzi ferme pentru 267 de avioane, la care se pot adăuga 373 de unităţi opţionale. Dacă totul va evolua conform graficului, Embraer E190-E2 va decola în a doua jumătate a acestui an, iar prima livrare este programată pentru 2018. Celelalte modele din familia E2, E195-E2 și E175-E2, vor intra în serviciul comercial în 2019 respectiv 2020.
La ora la care am scris această ştire, ştim că Embraer E190-E2 va fi propulsat de motoarele Pratt & Whitney PW1900G şi va avea o capacitate maximă de 106 locuri. Vom reveni cu mai multe informaţii după evenimentul de prezentare