blank

Un avion Dana Air s-a prăbuşit într-un cartier din Lagos, Nigeria (video)

0 741

Un avion Dana Air, cu 150 de pasageri la bord (noile informaţii spun că erau 147 pasageri şi 6 membri ai echipajului), s-a prăbuşit într-un cartier din Lagos, Nigeria. Avionul a lovit o clădire cu două etaje. La momentul impactului a izbucnit şi un incendiu. Nigerian Civil Aviation Authority a declarat că nu sunt şanse să existe supravieţuitori.

Cartierul se află în apropierea aeroportului din Lagos. Vremea, la momentul accidentului, era frumoasă şi însorită, scrie BBC. foto: http://www.cknnigeria.com

Nigeria face parte din tările africane unde siguranţa în aviaţia civilă este slabă. Se fac eforturi pentru a se ridica standardele de siguranţă şi securitate, mai ales după 2005 când au avut loc mai multe accidente grave. Acest accident grav vine la nici 24 de ore după ce un avion cargo a ieşit de pe pistă, per aeroportul Kotoka International Accra, Ghana, şi a intrat într-un autobuz. 10 persoane din autobuz au decedat în urma impactului!

Aeronava prăbuşită a fost un McDonnell Douglas MD-83. Încă nu se ştiu cauzele accidentului înregistrat mai devreme în Lagos, Nigeria!

Încă se mai fac cercetări cu privire la accident, dar primele rezultate spun că aeronava ar fi lovit liniile de alimentare electrică şi apoi s-a prăbuşit peste clădirea din apropierea aeroportului.

Leave A Reply

Your email address will not be published.