Turkish Airlines a inaugurat zborurile spre Constanţa, destinaţia cu numărul 231
Iată că după mai multe amânări, Turkish Airlines a inaugurat zborurile spre Constanţa, din 7 iunie 2013. Aceasta este destinaţia cu mărul 231 din reţeaua Turkish şi a doua din România spre care zboară operatorul turc.
Zborurile pe ruta Istanbul – Constanţa – Istanbul sunt operate de 3 ori pe săptămână, în zilele de miercuri, vineri și duminică. Programul este foarte avantajos pentru cei interesaţi de city break-uri la Istanbul.
Mai jos aveţi programul operaţional pe ruta Istanbul – Constanţa – Istanbul cu Turkish Airlines:
TK1049 – Miercuri, Vineri, Duminică – Istanbul 13:05 – Constanta 14:15
TK1050 – Miercuri, Vineri, Duminică – Constanţa 15:15 – Istanbul 16:25
Biletele pe această rută sunt disponibile la tarife promoţionale pornind de la 99 EUR, cu toate taxele incluse. Zborurile sunt onorate cu aeronave Airbus A319.
Această rută nu cred că va aduce turişti turci pe litoralul românesc, dar în Dobrogea sunt foarte multe comunităţi de turci şi tătari, iar ruta cred că este deschisă mai mult pentru ei. Plus că este o oportunitate pentru toţi românii din Dobrogea să ajungă mai rapid şi mai ieftin la Istanbul şi de aici spre alte destinaţii operate de Turkish Airlines.
Pe lângă cele menţionate mai sus, mă bucură şi faptul că aeroportul Mihail Kogalniceanu, această poartă spre litoralul românesc, începe să aibă şi rute regulate. Încă un mister pentru mine de ce acest aeroport nu este folosit la potenţialul său maxim, cel puţin în sezonul estival.