TOP 10 Aeroporturi din România, după traficul de pasageri din 2017
Traficul aerian de pasageri este în creștere pe aeroporturile din România. Cel mai tranzitat aeroport evident că este Aeroportul Internațional Henri Coandă, București. Dar hai să vedem care sunt cifrele și pe celelalte aeroporturi din țară.
Anul 2017 s-a dovedit a fi unul foarte bun pentru aviația comercială din România. Conform Asociației Aeroporturilor din România, traficul total de pasageri a crescut în 2017 cu 23% față de anul 2016.
20 284 022 pasageri au tranzitat aeroporturile din România
Astfel, 20 284 022 pasageri au tranzitat aeroporturile din România, cu 3 850 061 mai mulți față de 2016. Pentru cei interesați, în 2016 au fost înregistrai 16 433 961 pasageri pe aeroporturile românești.
În 2017, cel mai aglomerat aeroport al României este Aeroportul Internațional Henri Coandă, care a reușit performanța de a deservi 12 804 191 de pasageri. Suntem curioși cum vor evolua lucrurile în 2018, când vom avea rute noi, transportatori noi și creșteri de frecvențe pe numeroase rute.
Dar hai să vedem top 10 aeroporturi din România după numărul pasagerilor înregistrați. Sunt câteva surprize plăcute, răsturnări de situații și ambiții mari.
TOP 10 Aeroporturi din România
Clasament | Cod IATA |
Numele aeroportului și orașul deservit |
Județ | Numar pasageri 2015 | Numar pasageri 2016 | Numar pasageri 2017 |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | OTP | București Henri Coandă | Ilfov | 9274629 | 10979501(1) | 12804191 |
2 | CLJ | Cluj-Napoca Someșeni | Cluj | 1 485 652 | 1 880 000(2) | 2 688 731 |
3 | TSR | Timișoara Traian Vuia | Timiș | 924 459 | 1 160 167(3) | 1 621 529 |
4 | IAS | Iași | Iași | 381 000 | 882 628(4) | 1 147 040 |
5 | SBZ | Sibiu Internațional | Sibiu | 276 533 | 390 417(6) | 503 906 |
6 | CRA | Craiova | Dolj | 116 813 | 221 935(8) | 447 571 |
7 | BCM | Bacău | Bacău | 364 727 | 414 987(5) | 425 733 |
8 | SCV | Suceava | Suceava | 2 359 | 57 226(10) | 262 165 |
9 | OMR | Oradea | Bihor | 8118 | 41 875(11) | 162 902 |
10 | CND | Constanța Kogălniceanu | Constanța | 78 556 | 94 594(9) | 121 431 |
11 | SUJ | Satu Mare | Satu Mare | 17 212 | 23 796(12) | 60 795 |
12 | ARW | Arad | Arad | 8 530 | 0(16) | 11 282 |
13 | BBU | București Băneasa | București | 12 925 | 5 375(13) | 5 645 |
14 | TCE | Tulcea | Tulcea | 394 | 1 057(14) | 4 232 |
15 | TGM | Târgu Mureș Vidrasău | Mureș | 336 694 | 287 621(7) | 748 |
16 | BAY | Baia Mare | Maramureș | 17 169 | 0(15) | 44 |
Personal, o surpriză vine din partea aeroportului din Tulcea, care a înregistrat 4 232 de pasageri. Astfel, nu mai este ”oaia neagră” a României.
Însă cele mai mari surprize vin de la aeroporturile din Oradea și din Suceava, care au înregistrat creșteri fabuloase. Aeroportul Internațional Oradea a înregistrat 162 902 de pasageri (41 875 în 2016), în timp ce aeroportul din Suceava a raportat 262 165 (57 226 în 2016).
Aeroportul din Sibiu a urcat pe locul 5
O răsturnare de situație vedem la mijlocul clasamentului. Aeroportul din Sibiu a urcat pe locul 5, în timp ce Aeroportul din Bacău a coborât până pe poziția a 7-a. Aeroportul din Craiova a urcat pe poziția a 6-a, o altă surpriză frumoasă a anului 2017.
O altă surpriză notabilă vine de la aeroportul din Arad. În 2017, au fost înregistrați 11 282 pasageri. Menționăm că în 2016 rezultatul a fost 0!
În coada clasamentului găsim 2 aeroporturi, cândva foarte frecventate de pasageri, Aeroportul din Târgu Mureș și Aeroportul din Baia Mare. Ambele au fost închise pentru reparații/modernizare. Se preconizează că vor fi deschise începând cu sezonul de vară 2018.
Paralela 45 a anunțat deja zborurile charter pe ruta Târgu Mureș – Antalya. Acestea vor debuta pe 11 iunie 2018. Așteptăm să vedem ce alte zboruri vor fi reluate de pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureș.
În tabel nu este Aeroportul Internațional Tuzla, care a înregistrat un trafic de 16 077 de pasageri, în creștere față de 2016. Chiar dacă este deschis traficului internațional de pasageri și mărfuri din 2013 prin Ordinul nr. 1.133, aeroportul din Tuzla nu are zboruri regulate de pasageri. Este axat pe zboruri speciale, chartere, zboruri școală.
Acest aeroport este gazda primului serviciu integrat (aero-naval) profesionist de căutare-salvare din România.
Acestea fiind spuse, ne așteaptă un 2018 mai dinamic pe piața din România.
Cer senin!