TAROM oferă pasagerilor şi servicii rapide pentru efectuarea formalităţilor de check-in
Compania TAROM vine în întâmpinarea pasagerilor săi oferindu-le un serviciu modern şi rapid de check- in prin intermediul aplicaţiei de check-in la kiosk, valabilă pentru zborurile interne şi internaţionale operate de TAROM cu plecare din Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Începând din luna martie a acestui an, prin implementarea acestui serviciu se va realiza o afluenţă constantă a pasagerilor către porţile de îmbarcare şi se va reduce timpul de aşteptare în faţa ghişeelor de înregistrare (check-in clasic).
Aplicaţia check-in la kiosk oferă posibilitatea pasagerilor TAROM să-şi efectueze singuri formalităţile de înregistrare pe zbor (check-in). Această aplicaţie va fi prima de acest tip dezvoltată în limba română şi va fi disponibilă şi în alte 14 limbi de circulaţie internaţională. Pasagerii vor avea posibilitatea să îşi aleagă singuri locuri în avion, pe baza biletului electronic, a cărţii de identitate sau a paşaportului. În premieră, identificarea şi înregistrarea se va putea efectua în baza cărţii de identitate româneşti.
După ce au finalizat formalităţile de check-in la kiosk, pasagerii au posibilitatea de a tipări cartea de îmbarcare şi, dacă nu au bagaj pentru cală, pot merge direct la poarta de îmbarcare. Pasagerii care au bagaj pentru cală vor trebui doar să se prezinte la ghişeele TAROM”Baggage Drop-Off” din aeroport, pentru a preda bagajul de cală.
„Fiind într-un continuu proces de îmbunătăţire a serviciilor, dorim ca prin aplicaţia check-in la kiosk să oferim pasagerilor TAROM un plus de confort. Considerăm că această facilitate va simplifica operaţiunile de îmbarcare la aeroport pentru pasagerii TAROM care se vor bucura de singurul serviciu de acest tip în limba română şi alte 14 limbi printre care amintim engleză, franceză, spaniolă, italiană, olandeză, rusă” a declarat Viorel Vlădoiu, Director Operaţiuni Sol TAROM.
Compania TAROM reaminteşte pasagerilor săi că aplicaţia de check-in pe Internet va reprezenta şi pe viitor cea mai comodă metodă de înregistrare. Serviciul de check-in online este disponibil pentru toţi pasagerii TAROM care se află în posesia unui bilet electronic valid, pe unul din zborurile operate de avioanele companiei sau pe cele realizate în cooperare cu liniile aeriene partenere – AIR FRANCE, KLM şi AIR EUROPA şi operate cu aeronavele acestora, aşa cum este prezentat pe site-ul www.tarom.ro.