blank

TAROM este partener oficial al proiectului ”Timișoara Capitală Culturală Europeană”

TAROM este partener oficial al proiectului „Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021”. Anunțul a fost făcut în cadrul inaugurării biroului din Iulius Mall Timișoara.

0 495

TAROM anunță semnarea oficială a acordului de parteneriat cu Asociația „Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021”. TAROM va susține acest proiect începând de astăzi și până în 2021, inclusiv prin reduceri acordate partenerilor proiectului, artiștilor și, nu în ultimul rând, membrilor Asociației.

“În ultimul an aproape am triplat numărul de pasageri din Timișoara. Am deschis patru rute noi, prin care am conectat Timișoara la Europa. Recunoaștem potențialul acestui pol de dezvoltare regională și vrem să fim parte a acestui proces de creștere. De astăzi suntem transportator oficial pentru tot ce implică proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană”, a declarat Werner Wolff, Director General TAROM.

TAROM este partener oficial al proiectului ”Timișoara Capitală Culturală Europeană”

Aeronava TAROM “botezată” Timișoara va avea aplicată identitatea vizuală a Capitalei Europene a Culturii. TAROM mizează pe o creștere exponențială a numărului de pasageri cu ocazia evenimentelor organizate de Asociația „Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021”.
Din informațiile apărute în presa locală, Werner Wolff, Director General TAROM, ar fi anunțat zboruri directe spre Constanța, Atena și Venația.

Leave A Reply

Your email address will not be published.