TAROM anunţă o reducere de 24% a pierderii pentru primul trimestru 2013
Oficialii TAROM au anunţat că pierderile pe Q1 2013 sunt cu 24% mai mici faţă de Q1 2012. După multe luni de declaraţii controversate şi măsuri aplicate, TAROM pare a fi pe drumul cel bun.
Eu sunt optimist în privinţa operatorului aerian TAROM, dar încă sunt rezervat cu privire la aceste cifre. Sper ca la finalul lui 2013 să avem cifre clare, oficiale şi reale. Nu cred în minuni făcute peste noapte, nici în 3 luni, dar poate într-un an se vor vedea rezultatele corecte.
Mai jos aveţi comunicatul oficial de presă.
TAROM anunţă rezultatele financiare preliminare neauditate pentru primul trimestru al anului 2013, pierderea fiind redusă cu 24% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Rezultatele preliminare neauditate pentru primul trimestru 2013 arată o îmbunătăţire semnificativă a rezultatului:
Milioane lei Trimestrul 1 – rezultat
Trimestrul 1 – bugetat
Trimestrul 1 – 2012
Rezultat -49
-78
-64
Îmbunătăţire pierdere
29
15
Rezultatele primului trimestru al anului 2013 prezintă o pierdere de 49 de milioane lei, ceea ce înseamnă o îmbunătăţire a rezultatului de 29 de milioane de lei faţă de bugetul aprobat şi o îmbunătăţire de 15 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
“Combinarea unor multiple măsuri, ce au mers atât în direcţia creşterii veniturilor, cât şi a reducerii costurilor, au compensat dificultăţile economice şi au generat un rezultat foarte bun. Vom continua să gestionăm cu atenţie situaţia companiei şi vom continua implementarea planului de management, demarată la începutul celui de al doilea trimestru al acestui an, pentru îmbunătăţirea constantă şi sustenabilă a rezultatului financiar”, a declarat Christian Heinzmann, director general executiv al companiei TAROM.
“Rezultatele arată foarte bine în opinia managementului şi demonstrează o gestionare mai eficientă a veniturilor şi costurilor. Estimăm rezultate mult mai bune începând din trimestrul al doilea, de când planul de management începe să fie implementat. Conform datelor pe care le deţinem în acest moment, ne vom atinge integral obiectivele pentru anul 2013”, a adăugat Christian Heinzmann.