TAROM a lansat zborurile directe între Iaşi şi Bologna, Torino şi Londra

0 165

Iată că ziua cea mare a sosit, iar cei din zona Moldovei se pot bucura acum de zboruri directe între Iaşi şi Bologna, Torino şi Londra. Începând de azi, 27 aprilie 2013, TAROM începe operarea curselor directe de la Iaşi spre Londra, Torino şi Bologna. Pasagerii care se vor îmbarca pe aceste zboruri vor beneficia de serviciile de calitate standard oferite de compania full-service TAROM, ce includ în preţul biletului numeroase facilităţi.

Ți-a întârziat avionul mai mult de 3 ore sau ți-a fost anulat zborul? Ai putea avea dreptul la o despăgubire de până la 600€!Solicită despăgubirea pentru anularea sau întârzierea zborului!

tarom

TAROM oferă catering şi băuturi la bord, precum şi transportul gratuit al bagajelor. Pasagerii clasei Economic pot transporta un bagaj de cală în limita a 23 de kg, iar pasagerii clasei business au incluse în preţul biletului maximum 3 bagaje de câte 23 de kg. În plus, toţi pasagerii pot transporta gratuit şi un bagaj de mână de maximum 10 kg.

Cursele vor fi operate după cum urmează:

Iaşi-Londra-Iaşi, cu preţuri începând de la 164 euro cu toate taxele incluse pentru un zbor dus-întors, la achiziţionarea de pe www.tarom.ro

Marţi şi sâmbata
RO 395 19:50 Iaşi – 21:10 Londra (Heathrow)
Miercuri şi duminică
RO 396 08:20 Londra (Heathrow) – 13:35 Iaşi

Iaşi – Torino – Iaşi, cu preţuri începând de la 112 euro cu toate taxele incluse pentru un zbor dus-întors, la achiziţionarea de pe www.tarom.ro

Marţi, joi şi sâmbăta
RO 441 12:55 Iaşi – 14:40 Torino
RO 442 15:25 Torino – 19:05 Iaşi

Iaşi – Bologna – Iaşi, cu preţuri începând de la 114 euro cu toate taxele incluse pentru un zbor dus-întors, la achiziţionarea de pe www.tarom.ro
Marţi, joi şi sâmbăta

RO 451 06:50 Iaşi – 08:10 Bologna
RO 452 08:55 Bologna – 12:10 Iaşi

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »