TAROM a încheiat un acord comercial cu Air Europa și ITA Airways pentru zboruri București – Miami și București – New York
Începând cu data de 1 februarie 2024, compania TAROM operează în parteneriat cu Air Europa și ITA Airways zboruri zilnice, dus-întors, între aeroportul „Henri Coandă” (OTP) din București și Statele Unite ale Americii, respectiv New York (JFK) și Miami, cu escale optime în Madrid sau Roma.
SUA devine o destinație mai accesibilă pentru publicul larg, atât din punct de vedere al frecventelor, cât și din cel al prețurilor și serviciilor incluse. TAROM reîncepe operarea zborurilor zilnice împreună cu partenerii săi din alianța Sky Team – Air Europa și ITA Airways – și are în plan, în scurt timp, completarea rutelor de zbor și către alte destinații din SUA, majorarea frecvențelor de zbor și a ofertelor tarifare.
Odată cu anunțul oficial de reluare a zborurilor zilnice din Capitală spre Statele Unite ale Americii, TAROM invită călătorii să exploreze „visul american” în două dintre cele mai vibrante orașe precum New York City și Miami. Statuia Libertății, Times Square sau Miami Beach sunt acum mai aproape ca niciodată de planurile de călătorie de business sau turistice pentru români.
București – Miami și București – New York
Astfel, pasagerii care aleg serviciile TAROM beneficiază în luna februarie de ofertele transportatorului aerian național pe două destinatii din SUA. Cei care au visat dintotdeauna la o plimbare pe spectaculosul 5th Avenue din New York sau la o escapadă pe plajele însorite din Miami își pot bifa în agendă serviciul de transport și obiectivele principale, la prețuri extrem de accesibile.
Tarifele biletelor de avion pornesc de la 608 euro, pentru New York, aeroport JFK, si, de la 785 euro, pentru Miami. Prețurile se aplică pentru călătoriile dus-intors și includ bagajul de mana, bagajul de cala (1 bagaj de 23 de kg), precum si taxele aferente.
Pentru cea mai rapidă rezervare, click pe următorul link: www.tarom.ro. Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro, în agenţiile TAROM sau la agenţii acreditaţi.