blank

TAM a acoperit un Airbus A320 cu 10 000 de fotografii primite de la pasageri (video)

0 785

Tot mai multe companii aeriene implică comunităţile de pe reţelele sociale în „jocurile” lor de marketing şi asta mă bucură. Pentru a sărbători 20 de ani de „TAM Fidelidade” (programul de loialitate), transportatorul aerian brazilian a implicat fanii de pe facebook şi le-a cerut fotografii cu chipurile lor pentru a realiza un frumos livery aniversar.

TAM a primit peste 25 000 de fotografii, dar a folosit 10 000 pentru a acoperi un Airbus A320 (PR-TYH). Acţiunea a fost realizată în colaborare cu agenţia Wundermann. Fixarea imaginilor pe fuselaj a fost realizată pe aeroportul São Paulo-Congonhas, în prezenţa echipelor de marketing şi maintenance. Pe 10 decembrie, aeronava acoperită cu 10 000 de portrete a operat primul zbor pe ruta São Paulo – Curitiba.

Pentru ca au primit foarte multe fotografii, TAM va mai pregăti un colaj pe care îl va implementa pe o nouă aeronavă la început de 2014.

(foto: aviacaomundial23.blogspot.ro)

Leave A Reply

Your email address will not be published.