Se pot relua cursele aeriene regulate de călători pe ruta România – Polonia
În cursul zilei de 15 septembrie 2020, autoritățile Republicii Polone au decis că, începând cu data de 16 septembrie 2020, vor putea fi reluate cursele aeriene regulate de călători pe ruta România-Polonia.
Măsura adoptată de către autoritățile de la Varșovia este valabilă până la data de 29 septembrie 2020. Acestă decizie a fost luată în contextul adoptării de către autoritățile polone de noi condiții pentru operarea zborurilor către/dinspre alte țări în contextul pandemiei de COVID-19.
MAE menționează că ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a abordat în mod repetat, în discuțiile cu omologul său polonez Zbigniew Rau, tema reluării zborurilor directe între cele două state în dialogul bilateral recent, atât cu prilejul discuției din cadrul reuniunii informale în format Gymnich de la Berlin, din data de 28 august 2020, cât și în cadrul convorbirii telefonice din 11 septembrie 2020.
Totodată, MAE precizează că persoanele care călătoresc în Republica Polonă dintr-un stat membru UE, precum şi din Regatul Norvegiei, Confederația Elvețiană, Republica Islanda şi Principatul Liechtenstein, pot intra în continuare în acest stat fără restricții sau măsuri speciale precum carantină obligatorie/autoizolare. La punctele de frontieră terestră Schengen (cu Republica Federală Germania, Republica Cehă, Republica Slovacă şi Republica Lituania) sunt efectuate numai verificări aleatorii ale documentelor de călătorie.
Din păcate, în urma acestei decizii, companiile aeriene nu se grăbesc să reia zborurile România – Polonia. Primele zboruri România – Polonia de la LOT sunt programate pe 2 octombrie, iar cele de la Wizz Air sunt programate pe 26 octombrie. Vom reveni cu informații!