RYANAIR ar putea zbura de la Brașov, din 2025!
Compania aeriană low-cost Ryanair ia în calcul să zboare de la Brașov din 2025, a declarat, pentru BizBrașov, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, Daniel Micu.
Acesta susține că actuala conducere a aeroportului a luat legătura cu zeci de companii aeriene oferind posibilitatea efectuării de zboruri de la Brașov, iar o serie dintre acestea au și început să răspundă. Printre ele s-ar număra și Ryanair care s-ar fi arătat interesată de demararea unor curse de linie începând de anul viitor.
„Și Dan Air ar vrea să revină. Primesc tot mai multe semnale din acea parte, dar deocamdată nu am vorbit cu conducerea companiei”, a mai precizat Micu.
RYANAIR este una dintre cele mai mari companii low-cost din Europa. Britanicii de la Which consideră că este una dintre cele mai slabe companii când vine vorba de serviciile oferite și de gradul de satisfacție al pasagerilor. Cu toate acestea, zeci de milioane de pasageri aleg să zboare cu RYANAIR pentru că au prețuri competitive și acoperă o vastă rețea de destinații!