RYANAIR a cumpărat Laudamotion în procentaj 100%

0 183

În primăvara lui 2018, Niki Lauda a lansat Laudamotion, iar RYANAIR a cumpărat 75% din activele companiei. RYANAIR a investit în dezvoltarea companiei austriece.

Ți-a întârziat avionul mai mult de 3 ore? Ai putea avea dreptul la o despăgubire de până la 600€!Solicită despăgubirea!

Însă totul a avut un scop precis. Cel mai mare transportator low-cost din Europa a avut nevoie de Laudamotion pentru a ataca piața din Austria, plus a intra pe alte piețe de vacanță. Iar după un an, RYANAIR a cumpărat Laudamotion în procentaj 100%.

Laudamotion, subsidiară 100% RYANAIR

Oficial Laudamotion a devenit subsidiara RYANAIR. Tranzacția a fost confirmată astăzi, 29 ianuarie 2019. Ryanair Holdings Plc a cumpărat acțiunile Laudamotion GmbH de la NL Holdings.

Totodată, au fost anunțate și obiectele transportatorului low-cost austriac. Flota Laudamotion va crește la 25 de avioane în sezonul de vară 2019, urmând ca în sezonul de vară 2020 să ajungă la 30 de avioane all-Airbus.

În 2019, Laudamotion va opera zboruri de la 4 baze: Viena (8 avioane), Dusseldorf (7 avioane), Stuttgart (3 avioane) și Palma de Mallorca (2 avioane).

Laudamotion va zbura de la Viena, Dusseldorf, Stuttgart și Palma de Mallorca

Conform noilor obiective, Laudamotion va putea transporta 4 milioane de pasageri până în martie 2019, 6 milioane de pasageri până în martie 2020 și 7.5 milioane de pasageri până în martie 2021.

În următoarele luni, peste 20 de rute noi vor fi anunțate de la cele 4 baze Laudamotion. Conform oficialilor companiei, mai sunt negocieri de purtat cu aeroporturile vizate și firmele de handling.

În viitorul apropiat, Laudamotion va scoate la concurs 400 de locuri pentru piloți, însoțitori de bord și ingineri pentru cele 4 baze operaționale.

Vă reamintim că Laudamotion zboară pe ruta București – Viena, iar biletele pot fi cumpărate de la 10 euro/segment.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »