blank

Regional Air Services – Ras Aeroport Tuzla Lrtz face câteva precizări, rectificări și vine cu drept la replică!

0 1.825

În urma scandalului iscat de suspendarea zborurilor Blue Air, au apărut mai multe articole ce făceau referire la diferite alte entități economice private sub suspiciunea de conexiune cu Blue Air. Regional Air Services – Ras Aeroport Tuzla Lrtz face câteva precizări, rectificări și vine cu drept la replică la câteva articole și materiale ce au apărut în diferite publicații de presă, cum ar fi:

  • România TV – emisiune şi articol din data de 07 sept. 2022 – autor Filip Stan
  • Antena 3 – emisiune şi articol din data de 07 sept. 2022 – autor Gabriel Dano
  • radu-tudor.ro – articol din data de 07 sept. 2022 – autor Radu Tudor
  • stiripesurse.ro – articol din data de 07 sept. 2022 – autor Remus Vlad
  • ECONOMEDIA.RO – articol din data de 07 sept. 2022 – autor Elena Deacu
  • CT100.RO – articol din data de 07 sept. 2022 – autor “Redacţia”

Informațiile de mai jos sunt cele transmise de Regional Air Services – Ras Aeroport Tuzla Lrtz!

Despre Code-share

Code-share este termenul care descrie o relaţie comercială banală, comună şi cvasiextinsă în industria aeronautică prin care două sau mai multe companii aeriene publică și comercializează același zbor ca parte a orarului sau programului lor publicat. Aceste contracte au scopul de a permite extinderea reţelei de servicii şi distribuţie a participanţilor.

Spre exemplificare, Tarom are încheiate astfel de parteneriate cu Aegean, AirFrance, AirSerbia, ITA Airways, Brussels Airlines, BulgariaAir, Czech Airlines, KLM Royal Dutch airlines, Middle East Airlines (ME), Royal Jordanian Airlines (RJ), Turkish Airlines (TK). 

De asemenea, Blue Air are un angajament de code-share cu AirConnect şi cu Flex Flight (W2).

Majoritatea companiilor aeriene majore au contracte de tip code-share cu alte companii aeriene.

Despre suspiciunea că AirConnect preia BlueAir

Nu există nicio suprapunere de servicii între AirConnect şi BlueAir, cele două companii având nişe de piaţă diferite şi complementare (cu alte cuvinte, se pot doar ajuta, nu pot rivaliza): prima utilizează ATR-72 pe serviciile regionale și de tip navetă, pe când cea de-a doua operează 18 Boeing 737, seriile 737-300, 737-500 si 737-800. Pe scurt, e ca şi când ai spune că un buldoexcavator fură piaţa unei maşini de pompieri.  

Codeshare-ul BlueAir – AirConnect ajută BlueAir, care estimează să realizeze economii de costuri și raționalizări de peste 15-20% în cadrul cooperării – chestiune menită să contribuie la salvarea companiei, nu la distrugerea sa. Evident, ajută şi Air Connect, care, fiind nou pe piaţă, doreşte să îşi crească vânzarile.

Materialele din presă, neargumentate şi eronate, aduc prejudicii directe intereselor comerciale ale celor două companii.

Despre despăgubirea de 62 mil euro acordată Blue Air

Tarom si Blue Air au beneficiat împreună de ajutor de stat pentru pierderile din perioada pandemiei Covid, în baza aceleiaşi Ordonanţe – nr. 139 din 19 august 2020, ajutor cuantificat în baza aceleiaşi grile de evaluare şi avizat şi monitorizat de Comisia Europeană.

Fireşte, Aegean, AirFrance, AirSerbia, ITA Airways, Brussels Airlines, BulgariaAir, Czech Airlines, KLM Royal Dutch airlines, Middle East Airlines (ME), Royal Jordanian Airlines (RJ), Turkish Airlines (TK), Flex Flight (W2) şi, în mod logic, nici AirConnect nu sunt în niciun fel beneficiarii acestor ajutoare. Ajutoarele de stat nu sunt transmisibile şi prin niciun mijloc nu pot fi oferite, printr-un act de voinţă, de o companie altei companii. Air Connect a fost înfiinţată abia în octombrie 2021.

Despre Dorin Ivaşcu – care “controlează” RAS Tuzla

Dorin Ivaşcu nu “controlează” Aeroportul Tuzla, ci una dintre firmele pe care le deţine este acţionară în Regional Air Services – Aeroport Tuzla. Dorin Ivaşcu este doar investitor la Aeroportul Tuzla, nefiind nici măcar administrator al firmei.

Termenul de “control” sugerează un senzaţional care nu există. Este vorba despre un banal acţionariat.

Despre Tuzla şi Tanzania

Nu există nicio legătură între Regional Air Services – Aeroport Tuzla şi nicio firmă din Tanzania. Nici între Dorin Ivaşcu sau Adrian Vasilache sau firmele lor şi orice firmă din Tanzania.

Regional Air Services este un nume comun şi mai există firme cu acelaşi nume în SUA, la Atlanta şi Nevada, precum şi în Quebec, Canada. Nici măcar cu acelea nu există nicio legătură.

Despre vama-graniţă la Aeroportul Tuzla

Regional Air Services – Aeroport Tuzla a parcurs demersul legal şi legitim de înfiinţare a unui punct de vamă-graniţă pentru Aeroportul din Tuzla în anul 2013, ca urmare a cerinţelor pieţei, și de atunci a fost auditat și verificat repetitiv și niciodată nu a fost găsit niciun viciu, procedura reluându-se exclusiv birocratic.

Considerăm că aceste materialele de presă, neargumentate şi eronate, aduc prejudicii directe intereselor comerciale ale Aeroportului Tuzla în legătură cu înfiinţarea punctului de vamă-graniţă şi apelăm la jurnaliştii implicaţi să dea dovadă de etică şi responsabilitate atunci când iniţiază astfel de demersuri, să conştientizeze şi să îşi asume consecinţele.  

Despre statutul Aeroportului Tuzla

Atunci când scrieţi despre Regional Air Services – Aeroport Tuzla, o faceţi în legătură cu aeroportul care a ocupat mai mult de un deceniu locul 2, după Otopeni, ca număr de mişcări de aeronave.

După pandemie, în condiţiile în care este singurul aeroport care nu a beneficiat de ajutor de stat, ocupă “doar” locul 3.

În consecinţă, vă rugăm să vă adresaţi cu respectul cuvenit şi să nu mai ilustraţi ştirile cu imagini vechi de mai bine de 10 ani, de când aeroportul era doar o ruină şi doar ce fusese cumpărat.

În urma investiţiilor de care a beneficiat, Tuzla este, în prezent, un paradis al aviaţiei mici. Starea lui actuală nu se datorează niciunei finanţări de la stat, ci exclusiv investitorilor şi managementului propriu.

Vă putem furniza oricând imagini, la cerere.

Despre calomniile la adresa dlui Dorin Ivaşcu şi calitatea de turnător

Niciunul dintre jurnaliştii implicaţi în această campanie de defăimare nu a adus vreo dovadă în sprijinul afirmaţiilor şi nu a cerut punct de vedere dlui Dorin Ivaşcu. Menţionăm că există o adeverinţă eliberată de CNSAS cu nr. DJ / 1289 / 04.07.13 care atestă faptul că Dorin Ivaşcu nu a fost colaborator al Securităţii. Mai mult decât atât, a fost urmărit de Securitate şi privat de dreptul de a ieşi din ţară de două ori – tocmai pentru refuzul său de a colabora.

Leave A Reply

Your email address will not be published.