blank

Raport accidente aviatice 5-6 noiembrie 2022: 4 accidente aviatice cu 33 de morți!

0 942

În weekendul 5-6 noiembrie 2022, aviația a înregistrat 4 accidente aviatice cu 33 de morți și alte câteva zeci de persoane rănite. Zilnic sunt înregistrate accidente sau incidente în aviație, însă în acest weekend ne-a atras atenția faptul că un elicopter s-a prăbușit lângă Puglia, iar un avion model ATR 42-500 a ajuns în Lacul Victoria din Tanzania. Dar să recapitulăm situați accidentelor raportate în weekend-ul care tocmai s-a încheiat.

Pe 5 noiembrie, un aparat de zbor recunoscut sub numele de Airborne Wind Sports Edge XT-912-L s-a prăbușit în apropiere de orașul Oahu, Hawaii. Cei doi ocupanți ai aeronavei au murit în urma accidentului aviatic.

Tot pe 5 noiembrie, un elicopter model Agusta A109E Power s-a prăbușit în apropiere de Puglia. Ultimul contact radio a fost într-o zonă cu vreme nefavorabilă, fiind semnalată o furtună puternică în zona dintre Apricena și San Severo. Din păcate cei doi piloți și toți cei cinci pasageri (printre care și un copil de 13 ani) au murit în urma impactului.

Ziua de 6 noiembrie a fost marcată de alte două accidente cu victime. Un avion Cessna 208B Grand Caravan s-a prăbușit în Venezuela, la 3 km de pragul pistei 04 a Aeroportului Puerto Ayacucho. Din nefericire, cinci persoane și-au pierdut viața.

Însă cel mai important accident aviatic din acest weekend s-a petrecut în Tanzania. O aeronavă model ATR 42-500 Precision Air (5H-PWF) s-a prăbușit în Lacul Victoria, lângă Aeroportul Bukoba, Tanzania. Bukoba are o singură pistă 13/31, lungă de 1385 metri. iar distanța dintre pragul pistei 31 și malul lacului este de 130 de metri. În urma accidentului, au rezultat 19 morți dintr-un total de 42 de persoane aflate la bord. Cercetările continuă!

Leave A Reply

Your email address will not be published.