Pe 9 februarie, în cadrul a trei evenimente petrecute simultan în Canada, Air Canada a prezentat noul livery pentru aeronave.
Boeing 787-8 în noul livery Air Canada, în zbor
Primele 3 aeronave, care au fost vopsite în noul livery Air Canada, vor reveni în serviciul comercial începând de azi. Acestea sunt: Airbus A321-200 (C-GJWO) prezentat la Montreal, Boeing 787-8 (C-GHPQ) prezentat la Toronto și Airbus A321-200 (C-GJWI) prezentat la Vancouver.
După marele eveniment, aeronavele au intrat în serviciul comercial. Pe 10 februarie, primul Boeing 787-8 în noul livery Air Canada a aterizat la Montreal. A operat zborul AC408, pe ruta Toronto – Montreal. Momentul a fost filmat de CYUL Plane Spotter.
Boeing 787-8 (C-GHPQ) are 2.8 ani. A operat primul zbor pe 22 aprilie 2014, iar pe 18 mai 2014 a ajuns în flota transportatorului canadian. Poate transporta până la 251 de pasageri, într-o configurație cu 3 clase.