Pasagerii Blue Air au recuperat peste 5 milioane de EURO prin chargeback

0 1.411

În acest moment situația companiei Blue Air este incertă, aceasta suspendând zborurile în septembrie, inițial din cauza unor popriri pe conturi, iar apoi din lipsă de lichidități și din cauza unor situații controversate. Zeci de mii de pasageri au fost afectați de zborurile anulate, ANPC menționând că numărul acestora este de 100 000. Mulți dintre ai au solicitat banii în wallet, alții au solicitat rambursarea banilor, dar din păcate doar unii dintre cei afectați au reușit să-și recupereze cu adevărat banii.

Pasagerii afectați de problemele cu care se confruntă Blue Air au avut la dispoziție trei variante, propuse de companie: crearea unui portofel electronic, rambursarea sumei sau rerutarea pe un zbor disponibil în momentul reluării activității.

Cert este că, în prezent, Blue Air recunoaște că nu dispune de suficiente fonduri pentru despăgubirea tuturor clienților afectați și nici pentru reluarea activităților operaționale. Așa că singura opțiune reală ar fi rambursarea sumei, doar că așa cum e menționat mai sus, compania nu are bani pentru a plăti despăgubirile. În aceast context, mulți pasageri au cerut ajutorul băncilor pentru a-și recupera banii.

”Până la acest moment au fost create aproximativ 37.680 portofele electronice cu o valoare totală aproximativă de 6.000.000 euro. De asemenea, putem confirma că suma de 5.000.000 euro a fost rambursată direct prin procedura de chargeback către pasagerii Blue Air”, au arătat reprezentanții Blue Air pentru FANATIK.

Procedura de chargeback / refuz de plată poate fi activată în cazul în care clientul a făcut plata cu un card de credit / debit direct către compania aeriană. În astfel de cazuri se pot deschide așa-zisele dispute bancare, în maxim 15 zile de la data primirii dovezii anulării zborului. Unele bănci au emis inclusiv un ghid în acest sens, pentru clienții păgubiți.

Leave A Reply

Your email address will not be published.