Pasager al zborului prăbușit în Indonezia, ”salvat” de testul de COVID-19
Pe 9 ianuarie 2021, avionul Boeing 737-500 Sriwijaya Air (PK-CLC) s-a prăbușit la scurt timp de la decolare. Acesta opera zborul SJ182 (Jakarta – Pontianak). Tragicul accident a avut loc la ora 14:40, ora locală.
Conform fișei de zbor, în avion ar fi trebuit să fie 62 de persoane (56 de pasageri și 6 membri ai echipajului). Doar că unul dintre ei a scăpat.
Citat de avherald.com, pasagerul a declarat că așteptarea rezultatului testului de COVID-19 i-a salvat viața. Persoana în cauză a spus că aștepta rezultatul testului (negativ) pentru a se putea îmbarca în avion. Din fericire în acest caz, rezultatul a sosit la scurt timp după decolarea avionului. Iar asta l-a făcut supraviețuitor al acestui zbor fatal pentru că el nu s-a putut îmbarca.
Conform informațiilor apărute în presa din Indonezia, mai mulți martori spun că au auzit 2 explozii și ceva a picat din cer. Locuitorii de pe 2 insule învecinate au ieșit în larg cu bărcile și au găsit resturi plutind. În fotografiile publicate pe rețelele de socializare se pot vedea multe cabluri, resturi de avion, scaune și resturi de haine.
Autoritățile din Jakarta desfășoară operațiuni de căutare / salvare inclusiv la această oră.