Paravion este prima agenţie de turism care a lansat serviciu de notificare prin SMS
Cu toţii ştim că secolul XXI este unul al vitezei şi al tehnologiei, iar tendinţele globale sunt spre mobilitate. La fel ca în orice domeniu, şi industria turismului trebuie să se adapteze noilor reguli de comunicare şi dezvoltare. Paravion este prima agenţie de servicii turistice online din România care se adaptează acestor reguli şi a lansat primul serviciu de notificare prin SMS, prin intermediul căruia puteţi accesa în timp real toate informaţiile necesare unei călătorii.
Astfel, prin intermediul noului serviciu, Paravion lansează conceptul de „smart travel”, cu ajutorul căruia puteţi opta prin abonament să vă optimizaţi experienţa de călătorie, primind direct pe telefonul mobil informaţii utile precum prognozele meteo ale destinaţiei, codul rezervării online sau actualizări în timp real privind eventualele modificări la orarul zborului rezervat.
Treaba e cât se poate de simplă şi de eficientă. Ai făcut rezervările online pe Paravion dupa care primeşti într-un singur SMS un link personalizat cu toate informaţiile de care ai nevoie sau de care s-ar putea să ai nevoie pe parcursul călătoriei. Serviciul este dezvoltat de Paravion pe platforma Sound of Data, utilizată la ora actuala în peste 23 de ţări, iar serviciul de SMS este accesat lunar de 350.000 de utilizatori din intreaga lume.
Pot spune că acest serviciu poate fi încă un motiv să alegeţi o agenţie de turism pentru călătoriile voastre.