Operațiunea Ganga: repatrierea a zeci de mii de indieni din Ucraina!

0 680

India se află în mijlocul unui efort uriaș de salvare pentru a repatria zeci de mii de cetățeni blocați în Ucraina sau în țările vecine. Sunt folosite avioanele companiilor aeriene comerciale, dar și avioanele militare ale Forțelor Aeriene Indiene.

Imediat după declanșarea războiului din Ucraina, India s-a concentrat pe repatrierea a peste 14 000 de indieni, majoritatea dintre ei fiind studenți la medicină. Acestă operațiune a fost numită „Operațiunea Ganga”, prilej cu care industria aviației s-a reunit pentru a sprijini această acțiune de amploare. Toate companiile aeriene naționale majore și Forțele Aeriene efectuează zboruri din Europa de Est pentru a-i aduce acasă pe cei care au fugit din Ucraina.

Conform unor estimpări, Ucraina găzduia aproximativ 20 000 de indieni, majoritatea dintre ei tineri studenți. Când a izbucnit războiul, aproximativ 15.000 erau în Ucraina și acum sunt blocați din cauza închiderii spațiului aerian. Acest lucru a determinat India să găsească cea mai apropiată graniță cu o țară vecină și să trimită avioane pentru a-i aduce acasă de acolo. În realitate, numărul indienilor din Ucraina este mult mai mare

Până astăzi, 6 martie, se estimează că peste 16 000 de indieni au fost deja evacuați din România, Polonia și Ungaria. Începând cu 26 februarie, zeci zboruri au fost operate inclusiv din România, de la aeroporturile din Suceava, Iași și București. Zborurile au fost operate cu aeronave din familia Airbus A320 a și Boeing 737 ale companiilor indiGo, Spicejet, Air India Express, dar și cu 787 Dreamliner Air India. Forțele Aeriene din India au folosit avioane de tipul C-17 Globemasters și Ilyushin Il-76.

Operațiunea va continua și în zilele următoare, până când va fi evacuat și ultimul indian existent în Ucraina sau într-una dintre țările învecinate. Din păcate, din cauza războiului, mulți cetățeni indieni sunt încă captivi în Ucraina.

Leave A Reply

Your email address will not be published.