blank

Norvegia a eliminat România de pe lista țărilor sigure în contextul pandemiei de COVID-19!

0 587

Călătorii din România nu mai au voie să intre în Norvegia fără a fi testați pentru COVID-19, deoarece țara a fost adăugată la categoria roșie.

Potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul Sănătății din Norvegia, decizia va intra în vigoare luni, 17 ianuarie. În prezent, nicio țară din lume nu mai este încadrată pe lista verde, ceea ce înseamnă că toți călătorii sunt obligați să se testeze înainte de a călători în Norvegia și să se supună regulilor în vigoare, inclusiv de a sta în carantină unde e cazul.

„Copiii și tinerii cu vârsta sub 18 ani sunt scutiți de carantină de intrare, indiferent de unde provin. De asemenea, carantina de intrare poate fi scurtată pentru toți călătorii prin testul PCR negativ efectuat nu mai devreme de trei zile de la sosire” , explică comunicatul de presă.

În plus, toate sosirile care fac obiectul carantinei, care includ în prezent toți călătorii nevaccinați din categoriile roșu și roșu închis, trebuie să fie în carantină de intrare timp de zece zile după sosirea în Norvegia. Carantina poate fi scurtată dacă un test PCR negativ este efectuat nu mai devreme de trei zile de la sosire.

Noile reguli impuse călătorilor care intră în Norvegia sunt impuse pe baza listei publicate de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). În ultimele zile, numărul cazurilor pozitive cu COVID-19 au fost în creștere constantă în majoritatea statelor membre ale UE, mai ales în România.

Leave A Reply

Your email address will not be published.