Madeira – New York JFK cu Azores Airlines, din 29 noiembrie 2021
Compania aeriană Azores Airlines intenționează să lanseze – la sfârșitul lunii noiembrie – o nouă rută între Funchal și New York, a treia destinație din Statele Unite.
Madeira – New York JFK cu Azores Airlines
Din 29 noiembrie compania portugheză cu sediul în Azore va opera un zbor – în fiecare zi de luni – între aeroportul Madeira Cristiano Ronaldo și New York JFK. Cursa va fi operată cu aeronave de tip Airbus A321neo, configurată pe două clase: 16 locuri la Business Class și 170 de locuri la clasa Economy.
Madeira 6:00 – 18:50 New York JFK
New York JFK 20:50 – 08:05 +1 Madeira
Rezervările nu sunt încă deschise pentru această rută.
Azores Airlines zboară deja peste Atlantic spre aeroporturile Boston-Logan (pe tot parcursul anului) și spre Oakland, în California (în sezonul de vârf). Trebuie amintit că Azorez Airlines a reluat zborurile spre Paris-CDG în iunie anul trecut, capitala rămânând singura destinație a companiei în Franța.