Lumiwings a anulat zborurile spre Craiova și Arad. Zvonurile spun că ar dori să zboare spre București.
În februarie 2021, vă anunța, despre noile rute anunțate de Lumiwings, inclusiv cele spre Arad și Craiova. Compania Lumiwings, specializată în zboruri charter și cu originile în Grecia, avea în plan să zboare din Forli, Emilia-Romagna în Italia, spre destinații din Europa de Est, inclusiv România.
La momentul anunțării acestor rute, am menționat următoarele: Acum, dacă e să ne uităm în istoria aviației, astfel de lansări au mai fost, dar tot mai puține au reușit să fie duse până la capăt. Multe companii aeriene au promis zboruri din Italia spre România, care nu ai mai avut loc. E greu de crezut că anul acesta, când pandemia de COVID-19 guvernează planeta, vor fi zboruri Lumiwings din Italia spre Craiova și Arad. Noi le dorim cer senin și zboruri multe, fără restricții.
Am fost sceptici cu privire la aceste rute spre Arad și Craiova, în condițiile în care aeroportul din Arad a pierdut mult teren în fața celui de la Timișoara, iar de la Craiova se zboară spre Italia cu Wizz Air. Și se pare că am avut oarecum dreptate.
Însă din informațiile primite, Lumiwings nu a renunțat la ideea de a zbura spre România, însă așteaptă concret aplicarea noilor măsuri de călătorie între Italia și România, iar planul lor ar fi să zboare spre București, cel mai probabil din Perugia.
Vom reveni cu informații pe acest subiect.