Paris Air Show 2017: Lion Air Group a semnat un angajament pentru 50 de avioane Boeing 737 MAX 10
În cadrul târgului aviatic Paris Air Show 2017, Boeing punctează foarte bine la comenzi. Săptămâna a debutat cu un angajament semnat cu Lion Air Group pentru 50 de avioane Boeing 737 MAX 10.
Proaspătul prezentat Boeing 737 MAX 10 se bucură de atenția companiilor aeriene. Boeing și Lion Air Group au anunțat un angajament pentru 50 x 737 MAX 10. Tranzacția a fost estimată la aproximativ 6.24 miliarde dolari la prețurile de listă.
50 de avioane 737 MAX 10 pentru Lion Air
Lion Air a fost clientul de lansare pentru modelul 737 MAX 8 și prima companie aeriană care a plasat comenzi ferme pentru 737 MAX 9 (va fi și clientul de lansare pentru acest model). Prin anunțarea angajamentului pentru 50 de avioane 737 MAX 10, grupul indonezian sprijină lansarea celui mai mare membru din familia 737 MAX.
737 MAX 10 va fi cel mai profitabil avion cu un singur culoar, oferind cele mai mici costuri/scaun. Întreaga familie 737 MAX a fost concepută pentru a oferi clienților performanțe excepționale, flexibilitate și eficiență la cu costuri reduse.
La fel ca celelalte modele 737 MAX, MAX 10 incorporează cele mai recente tehnologii ale motoarelor CFM Internațional LEAP-1B, tehnologiile avansate, Boeing Sky Interior și alte îmbunătățiri care contribuie la confortul pasagerilor.
Până în prezent, familia de aeronave Boeing 737 MAX a înregistrat comenzi pentru 3699 de unități. Însă numărul comenzilor va crește, inclusiv Blue Air fiind interesată de Boeing 737 MAX.