blank

Istanbul – Constanţa – Timişoara cu Turkish Airlines?

0 745

Compania Turkish Airlines ar putea intra pe Aeroportul Internaţional Timişoara, în viitorul apropiat, pentru a opera zboruri între Timişoara şi Constanţa şi, mai departe, spre Istanbul, conform opiniatimisoarei.ro.

Presedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România a dezvăluit că se poartă negocieri între firmele de turism şi compania aeriană turcească pentru a fi introdus un zbor între Constanţa şi Timişoara.

„Va fi un zbor de linie, dar inca discutam de un pret accesibil, astfel incat agentiile de turism sa compuna un pachet accesibil zbor plus cazare. Deci, pretul e extrem de important. Am convins in unii ani Taromul, dar, din pacate, pretul practicat a fost mult prea mare. Atunci nu a fost trafic pe acea cursa, nu am avut pasageri. Cu Turkish Airlines Constanta discutam acest lucru de o luna pentru ruta Timisoara – Constanta, pentru ca ei au deja Constanta – Istanbul si ar vrea sa isi faca legatura si de pe un aeroport din Romania spre Constanta apoi catre lumea larga. Pe ei ii intereseaza sa aiba pasageri, pe noi ne intereseaza sa avem turisti pe litoral. Sigur, constantenii vor putea sa vina in weekend la Timisoara, care este un oras absolut special si foarte frumos, dar il vedem din fotografii pe Facebook”, a spus Corina Martin, presedintele Federatiei Asociatiilor de Promovare Turistica din Romania.

Contactaţi de AirlinesTravel, oficialii Turkish Airlines Constanţa au menţionat că nu au veşti despre această ştire. Încă se discută!

Conform unui comunicat de presă emis de Aeroportul Internaţional Timişoara, Turkish Airlines şi-a arătat din nou interesul de a defini un plan de afacere pentru o legătură între Timişoara şi Asia, prin deschiderea unei rute directe către Istanbul. În cazul acesta, nu excludem ideea ca ruta să fie operată via Constanţa.

Directorul Comercial al Aeroportului Timişoara a participat la începutul lunii februarie la Londra, la o întâlnire anuală internaţională în domeniul turismului şi aviaţiei, denumită REETEX. În cadrul evenimentului, reprezentantul AIT TV a avut discuţii punctuale cu 6 companii aeriene, multe dintre ele nefiind la primul contact cu reprezentanţii Aeroportului Timişoara. Printre aceste companii s-a numărat şi Turkish Airlines. Alte companii interesate de a opera zboruri din şi spre Timişoara sunt: Etihad Airways, Vueling Airlines, Air Europa, Alitalia şi Thomas Cook.

Rămâne de văzut cum vor evolua negocierile şi vă vom ţine la curent cu noutăţile despre această rută.

Leave A Reply

Your email address will not be published.