Iberia reia zborurile spre mai multe destinații din SUA
Iberia face un alt pas spre redresare și, începând cu luna iunie, va adăuga destinații noi în rețeaua sa din Statele Unite ale Americii. Compania aeriană oferea zboruri spre New York și Miami, iar de la 1 iunie a adăugat și zboruri spre Chicago. Începând cu luna iulie, compania va opera zboruri si spre Boston și Los Angeles.
Iberia a programat un zbor direct pe zi de la Madrid spre New York și Miami, în sezonul de vară 2021. Cursa spre Chicago va fi operată pe tot parcursul lunii iunie, cu trei frecvențe săptămânale, în zilele de marți, joi și sâmbătă. În lunile iulie și august, vor fi patru zboruri săptămânale, cel de-al patrulea zbor fiind operat în fiecare duminică.
Iberia reia zborurile spre mai multe destinații din SUA.
Boston va fi următoarea destinație adăugată în rețeaua operațională, începând cu 1 iulie. Vor fi trei rotații pe săptămână. De asemenea, pe 30 iunie vor începe să fie operate curse și spre Los Angeles.
Pentru a relansa industria aviației și a turismului, Iberia a lansat oferte speciale de călătorie în Statele Unite: bilete dus-întors la Miami de la 215 euro, 239 euro la New York, 259 la Chicago, de la 267 euro dus-întors la Boston și de la 449 de euro la Los Angeles.