Greva STB continuă în București (22 ianuarie 2022) (Update)
Update: Sindicaliștii STB anunță că nu au ajuns la nici o înțelegere după discuția cu Nicușor Dan. Greva este declarată ilegală de instanță, însă personalul STB refuză să-și reia activitatea. Nicușor Dan a cerut într-o conferință de presă ca parchetul să să urgenteze cercetările împotriva lui Petrariu pentru că greva a fost declarată ilegală. Posibil ca angajații STB să continuie greva și în ziua de 22 ianuarie 2022.
Știrea inițială: Ca urmare a hotărârii Tribunalului București prin care instanța de judecată dispune suspendarea grevei declanșate la Societatea de Transport București STB SA și reluarea de îndată a activității, angajații societății au obligația de a respecta decizia instanței și de a ieși în traseu conform itinerariului și foii de parcurs.
Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-și reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue și mâine (21 ianuarie 2022), liderii sindicali punând presiune pe salariații STB SA pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru.
Desconsiderarea nevoilor bucureștenilor din zona metropolitană și ignorarea cu bună știința a unei decizii judecătorești poate atrage răspunderea penală pentru personalul implicat în această acțiune.
STB SA face apel la simțul de responsabilitate al angajaților săi și le solicită în mod public acestora să reia imediat activitatea de transport public. De asemenea, STB îi asigură pe bucureșteni că vor lua toate măsurile legale posibile pentru revenirea la normalitate.
Așadar, protestul continuă și mâine. Sindicaliștii continuă să-și decline implicarea în organizarea grevei și o numesc un protest spontan, susținând că este voința angajaților.Repet solicitările angajaților și sindicaliștilor STB:
o creștere salarială de 10 la sută
condiții de muncă mai bune
demisia conducerii actuale, informează Vitalie Cojocari.
Dacă liniile express nu sunt funcționale pentru a putea călători între București și Aeroportul Internațional Henri Coandă, apelați la serviciile alternative de transport, inclusiv trenurile CFR.