Greva STB continuă cu a cincea zi: negocierile au eșuat! STB face angajări!
Luni este a cincea zi de grevă la Societatea de Transport București (STB), după ce negocierile au eșuat. Totuși, unele mijloace de transport ale societății se află pe trasee. 20% dintre șoferii și vatmanii au ieșit cu vehiculele pe străzile din București.
Directorul STB, Adrian Criț: „Am notificat toți angajații cu privire la sarcinile de serviciu, am formulat plângeri penale contra celor care au declanșat greva ilegală.
Aplicăm tot ce e scris în Codul Muncii contra angajaților care nu și-au îndeplinit sarcina de serviciu. Se fac listele cu persoanele care au încălcat contractul colectiv de muncă, situația trebuie remediată. Cine nu e prezent la muncă trei zile consecutiv, va avea contractul de muncă desfăcut. Ne dorim personal de calitate, vom fi mai duri în selecția personalului. Salariile în STB sunt motivante.
Sunt mii de angajați, nu spun că vor pleca toți. Vom declanșa cercetare disciplinară, nu o fac eu. Se va analiza caz cu caz. Sunt liste cu cei care nu s-au prezentat la muncă. După ce se vor verifica se fac comisii de analize, se notifică angajații și facem ce scrie în contract.
La ora 7, raportul oficial al STB arăta că sunt pe traseu 148 de autobuze, troleibuze și tramvaie, din cele 697 programate. Cei mai mulți care au renunțat la grevă, în a cincea zi, sunt șoferii de troleibuze, cei mai puțini – cei de autobuze.
O nouă tentativă de negociere a eșuat, înainte să înceapă. Vasile Petrariu, liderul sindicaliștilor, a anunțat că nu va merge, la ora 9, la discuțiile cu directorul Adrian Criț.