Franța a introdus obligativitatea prezentării certificatului sanitar în toate restaurantele și cafenelele, târguri, spitale, unele centre comerciale

0 736

Începând cu data de 09.08.2021, Franța a introdus obligativitatea deținerii certificatului sanitar pentru accesul în restaurante/cafenele (inclusiv pe terase), târguri, saloane profesionale, spitale (cu excepția situațiilor de urgență), unele centre comerciale mari (pe baza unei decizii prefectorale), transportul public interregional (avion, tren, vapor).

Această reglementare se aplică persoanelor de peste 18 ani și va fi aplicabilă minorilor de peste 12 ani, începând cu data de 30 septembrie 2021.

Certificatul sanitar (rezultatul negativ al unui test pentru depistarea COVID-19, certificatul de vaccinare sau certificatul de însănătoșire ca urmare a unei infectări cu virusul SARS-CoV-2) poate fi prezentat pe suport hârtie sau digital.

Începând cu data de 7 iulie 2021, testele pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sunt gratuite doar pentru rezidenți. În cazul turiștilor străini testele sunt contra cost (49€ testul PCR și 29€ testul antigen), dar pot fi mai mari, în funcție de laborator. Un cetățean străin care nu are rezidența în Franța poate realiza un test gratuit doar în două situații: pe bază de rețetă de la medici sau dacă este identificat drept caz contact, cu prezentarea cărții europene de asigurare de sănătate în cazul cetățenilor statelor membre UE sau ai Spațiului Economic European și Elveției.

Leave A Reply

Your email address will not be published.