NIKI și-a încetat activitatea pe 14 decembrie 2017
Pe 28 octombrie 2017, AirBerlin și-a încetat activitatea. Insolvența a fost anunțat pe 15 august, după ce Etihad Airways (acționarul principa) a refuzat să mai finanțeze transportatorul aerian german.
În perioada 15 august – 28 octombrie, AirBerlin a căutat soluții pentru a-și onora o mare parte dintre zboruri, dar și pentru a face o tranziție mai lentă spre faliment. Lufthansa și easyJet au preluat o parte dintre activele companiei berlineze, inclusiv avioane și o mare parte dintre angajați.
Lufthansa renunță la NIKI
Pentru 210 milioane de EURO, Lufthansa a semnat un acord de preluare a 81 de aeronave (inclusiv companiile subsidiare Niki și LGW), dar și 3000 de angajați. Pentru a putea finaliza tranzacția, Lufthansa a făcut câteva concesii și a fost de acord să renunțe la unele sloturipe rutele între Germania, Austria și Elveția.
NIKI și-a încetat activitatea
Comisia Europeana, care supraveghează fuziunea, a menționat într-un raport că aceste concesii făcute de Lufthansa nu sunt suficiente și respinge preluarea transportatorului NIKI și integrarea acestuia în Eurowings.
Lufthansa a anunțat că dorește să finalizeze tranzacția de preluare active airBerlin, dar fără preluarea companiei NIKI. Așa că transportatorul low-cost austriac s-a văzut nevoit să-și înceteze activitatea pe 14 decembrie 2017, după 14 ani de zboruri.
Pentru preluarea Luftfahrtgesellschaft Walter (LGW), Lufthansa va renunța la numeroase sloturi pentru a obține aprobarea Comisiei Europene în faza 1 de evaluare. Și în continuare, Lufthansa Group continuă strategia de dezvoltare pentru Eurowings.
Revenind la falimentul NIKI, mai multe companii aeriene au decis să opereze mai multe zboruri de repatriere spre Germania, Austria și Elveția pentru pasagerii posesori de bilete de avion NIKI.
Condor: www.condor.com, tel. +49(0)180 6 767767
Eurowings: www.eurowings.com, tel. +49 (0)180 6 320 320
Germania: www.flygermania.com, tel. +49(0)30 610 818 000 from Germany, +41 43 508 3489 Elveția
Lufthansa, Austrian Airlines, Swiss: www.lufthansa.com, tel. +49 (0) 69 86 799 799
TUIfly: www.tuifly.com, tel. +49(0)180 6 000120