Emirates reia zborurile din Dubai spre Nisa și spre Lyon
Emirates reia zborurile din Dubai spre Nisa, începând cu 2 iulie, și spre Lyon, din 9 iulie, operând 4 zboruri pe săptămână spre fiecare oraș. Această decizie a venit ca urmare a reșaxării restricțiilor de călătorie spre Franța începând cu data de 9 iunie. Ridicarea restricțiilor va permite călătorilor ce locuiesc în Emiratele Arabe Unite să viziteze Franța fără a fi nevoie să se autoizoleze la intrarea pe teritoriul francez.
Emirates reia zborurile din Dubai spre Nisa și spre Lyon, din 2 iulie.
Clienții Emirates din Emiratele Arabe Unite sunt eligibili pentru intrarea, fără carantină, în Franța dacă au finalizat perioada de două săptămâni după administrarea ambelor doze de vaccin Pfizer BioNTech sau AstraZeneca.
În plus, clienții complet vaccinați trebuie să dețină, de asemenea, și rezultatul negativ al unui test PCR-RT care să fie efectuat cu maximum 72 de ore înainte de plecare sau un rezultat negativ al unui test rapid cu antigen care să fi fost efectuat cu maximum 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul Franței.
Dubai – Nisa cu Emirates.
Zborurile vor fi operate în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică cu aeronave de tip Boeing 777-300ER.
EK077 Dubai 08:45 – 13:40 Nisa
EK078 Nisa 15:55 – 00:10 +1 Dubai
Dubai – Lyon cu Emirates.
Zborurile vor fi operate în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică cu aeronave de tip Boeing 777-300ER.
EK081 Dubai 14:35 – 19:30 Lyon
EK082 Lyon 21:45 – 06:05 +1 Dubai
Emirates operează în prezent 14 zboruri săptămânale spre și dinspre Paris, operând aceste zboruri cu aeronave de tip Airbus A380, aeronava preferată a clienților și a piloților.
Călătoriți în siguranță cu Emirates.
Politicile de rezervare ale Emirates oferă clienților flexibilitate și încredere în planificarea călătoriilor. Cei ce vor achiziționa un bilet Emirates pentru călătoria pe sau înainte de 30 iunie 2021, se pot bucura de termene și opțiuni generoase de rezervare.
Dacă trebuie să își schimbe planurile de călătorie, pasagerii au opțiunea de a-și schimba datele de călătorie sau de a prelungi valabilitatea biletului pentru 2 ani, fără alte costuri adiționale. Mai multe detalii puteți găsi pe https://www.emirates.com/ae/english/help/covid-19/ticket-options/
Toți clienții Emirates pot călători cu încredere, utilizând prima asigurare de călătorie cu risc multiplu din industria aeriană și acoperirea COVID-19. Această acoperire este oferită de Emirates pentru toate biletele cumpărate începând cu 1 decembrie 2020, fără costuri suplimentare pentru clienți.
Clienții Emirates, care au nevoie de un certificat de testare PCR COVID-19 înainte de plecarea din Dubai, pot beneficia de tarife speciale la clinicile din Dubai, prezentând pur și simplu biletul sau permisul de îmbarcare. Testarea la domiciliu sau la birou este, de asemenea, disponibilă, cu rezultate în 48 de ore. Mai multe informații pe www.emirates.com/flytoDubai