Delta Air Lines a comandat 30 de aeronave Airbus A321neo
Delta Air Lines a transformat drepturile de cumpărare pentru 30 de Airbus A321neo într-o nouă comandă fermă, aducând numărul aeronavelor cu un singur culoar la 155. Acordul urmează unei tranzacții similare încheiată în luna aprilie, când Delta a transformat drepturile de cumpărare a 25 de aeronave Airbus A321neo într-o comandă fermă și a adăugat opțiuni pe alte 25 de avioane.
Compania aeriană așteaptă să primească primului Airbus A321neo cu motor Pratt & Whitney PW1100G în prima jumătate a anului 2022 și restul până în 2027. Multe aeronave vor fi recepționate de la fabrica de asamblare americană Airbus din Mobile, în Alabama, de unde compania a acceptat livrarea a 87 avioane Airbus din 2016.
Primul Airbus A321neo va fi livrat la mijlocul lui 2022.
Delta operează acum 121 de aeronave Airbus A321ceo și așteaptă livrarea a încă șase astfel de avioane. De asemenea, compania aeriană deține drepturi de achiziție pentru alte 70 de Airbus A321neo.
Deși este capabil să zboare pe rute transatlantice, aeronavele Airbus A321neo vor înlocui avioanele îmbătrânite utilizate în rețeaua internă a Delta Air Lines. Delta a ales să configureze avioanele cu un interior de trei clase, cu 194 de locuri: 20 de locuri la First Class și 42 de locuri la Clasa Economy Premium Delta Comfort Plus.