COVID-19 Daily – 25 august 2021: cluburile de fotbal engleze au decis să interzică jucătorilor stranieri să participe la meciurile internaționale; Japonia va extinde starea de urgență pentru o a doua săptămână

0 138

Pandemia de Covid-19 nu pare să vrea să dispară, țările încă sunt afectate și se așteaptă un al cincilea val.

  • Protecția oferită de două doze de vaccinuri Pfizer-BioNTech și Oxford-AstraZeneca începe să dispară în șase luni, subliniind nevoia de a efectua o a treia doză, au declarat cercetătorii din Marea Britanie.
  • Potrivit cercetătorilor de la The Economist Intelligence Unit, țările care au vaccinat mai puțin de 60% din populație vor înregistra o pierdere combinată de 2.3 trilioane de dolari în următorii trei ani.
  • Cluburile de fotbal engleze au decis să interzică jucătorilor stranieri să participe la meciurile internaționale care vor avea loc în luna septembrie în țări cu risc ridicat epidemiologic pentru a evita cele 10 zile de carantină impuse la întoarcerea lor pe teritoriul britanic de către Guvernul de la Londra. Este vorba despre meciurile de calificare la Cupa Mondială.
  • Testarea gratuită pentru persoanele nevaccinate din Grecia se va încheia pe 13 septembrie, deoarece guvernul încearcă să încurajeze mai mulți oameni să se vaccineze și să elimine posibilitatea unui nou val epidemiologic cu varianta Delta. Aproximativ 53% din populație este complet vaccinată. Autoritățile speră să crească această cifră la 70% până în toamnă.

Rusia a raportat 809 de decese legate de coronavirus, un nivel record înregistrat, pe fondul creșterii numărului de cazuri de COVID-19 cu tulpina Delta și a ratei lente a vaccinărilor.

  • Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a criticat aspru inegalitățile de acces la vaccinuri în timpul unei reuniuni anuale virtuale a Miniștrilor Sănătății din Africa.
  • Japonia va extinde starea de urgență pentru o a doua săptămână, adăugând mai multe prefecturi, din cauza creșterii numărului infecțiilor cu varianta Delta. Măsurile vin odată cu începerea Jocurilor Paralimpice 2020 care se desfășoară în prezent la Tokyo.
  • Potrivit Ministerului Spaniol al Sănătății, țara a înregistrat un număr zilnic de decese de 190. Această cifră reprezintă o mică scădere față de cifra de luni de 201. Temerea cea mai mare a spaniolilor este ca o posibilă creștere a numărului cazurilor ar obliga Marea Britanie să plaseze țara pe lista sa roșie, ceea ce înseamnă că oricine sosește din Spania ar trebui să stea în carantină timp de 10 zile la întoarcerea în Marea Britanie. Cu toate acestea, cele mai recente știri arată o scădere a infecțiilor, ceea ce înseamnă că este probabil ca țara să rămână pe lista galbenă a Marii Britanii. Știrea este un impuls pentru industria turistică a țării care se bazează – în mare parte- pe turiștii din Marea Britanie.
Leave A Reply

Your email address will not be published.