Corpul aeronavei Boeing 777-200ER (HL7742) Asiana Airlines a fost tăiat
NTSB a oferit noi informaţii cu privire la accidentul aviatic petrecut pe 6 iulie 2013, pe aeroportul din San Francisco. La o primă verificare, toate sistemele aeronavei Boeing 777-200ER (HL7742) au funcţionat corespunzător, dar încă nu s-a stabilit dacă au fost setate corect. Conform înregistrărilor oferite de CVR (Cockpit Voice Recorder) (una dintre cutiile negre), nici unul dintre cei trei piloţi aflaţi în cockpit nu au anunţat din timp viteza mult prea mică faţă de cea normală pentru aterizare. Cu 9 secunde înainte de impact, au apărut primele înregistrări care avertizau viteza sub 137 de noduri.
Neatenţie, ignoranţă, oboseală? Rămâne de stabilit de către autorităţi. Ancheta este în desfăşurare, iar NTSB speră să o finalizez în 12 luni, fiind o prioritate pentru agenţie.
Pista 28L a fost deja curăţată şi urmează să fie redată traficului aerian cel mai tărziu luni dimineaţă, nu înainte de inspecţia tehnică. Un avion FAA o va testa înainte pentru a se verifica dacă a fost afectată infrastructura acesteia.
Corpul va fi tăiat şi reasamblat într-un hangar. Operaţiunea a început deja.
Ministerul Transporturilor din Coreea de Sud a ordonat o inspecţie la toate companiile aeriene ale ţării, inclusiv Korean Air, Jeju Air etc. Cele 48 de avioane 777 aflate în flotele companiilor aeriene sud-coreene vor fi supuse unor verificări tehnice. Aşa cum spune un vechi proverb românesc: „Paza bună trece primejdia rea”.