blank

Consiliul Local Constanța introduce taxa turistică pentru Mamaia, în sezonul estival 2023!

0 673

Turiștii care vor veni în această vară pe litoral, în Constanța sau Mamaia, vor plăti, pe lângă sejur, și o taxă de oraș sau taxă turistică în cuantum de 1% din valoarea totală a sejurului. Taxa a fost stabilită încă de la finalul anului trecut de Consiliul Local și ar fi fost introdusă la cererea patronatelor, anunță adevarul.ro.

„În momentul de față taxa este în vigoare, doar că nu este încasată de la turiști, ci de la agenții economici cu unități de cazare. A fost introdusă la solicitarea patronatelor din Constanța-Mamaia. Ei au propus, în octombrie-noiembrie 2022, introducerea taxei turistice”, explică George Măndilă, consilierul personal al primarului Vergil Chițac.

„Nu s-a putut vota această taxă de la finalul anului trecut (când s-au aprobat taxele și impozitele locale) deoarece, fiind vorba despre o taxă nouă, nu era timp să treacă etapele de transparență publică și riscau să rămână fără ea. Așa că au ales să o plătească ei câteva luni, apoi să facem această schimbare”, mai spune Măndilă.

Nu cred că taxa turistică va speria turiștii

„Nu cred că taxa turistică va speria turiștii. Patronii, dacă exista riscul să sperie turiștii cu această taxă, și-ar fi asumat-o ei, dar au spus că așa îi va responsabiliza mai mult pe turiști. Sunt și alte orașe care au așa ceva. E vorba de 3 lei sau 5 lei. Cei 1% vor fi încasați la recepție. I-am întrebat pe patroni dacă nu iau în calcul că se vor certa cu turiștii care și-au achitat prin agenții, din timp, sejurul, iar când ajung la recepție li se cer banii pentru această taxă de 1%? Mi-au spus că o s-o plătească cu drag ”, adaugă Măndilă.

Aș vrea să văd un turist care plătește de drag / fericit taxele turistice la Mamaia :). În opinia mea, prin astfel de măsuri continuă distrugerea turismului în Mamaia și Constanța. Ok, știu multe orașe și stațiuni din lumea asta unde există taxa turistică, doar că acolo se văd beneficiile ei. Ori pe litoralul românesc nu sunt condiții excepționale astfel încât turiștii să fie încântați de încă o taxă, pe lângă costurile aferente pachetelor turistice, care nici astea nu sunt mici în sezonul estival.

Să nu uităm de scandalul taxei pe locul de parcare, care a alungat turiștii din Mamaia în sezonul estival 2022. Autoritățile locale au în plan să alunge turiștii și în 2023. Plus plaja lărgită haotic și care acum arată ca după bombardamente. Din păcate, stațiunea Mamaia este în cădere liberă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.